Cele zece mii de sarmale au ajuns în centrele DGASPC Gorj
Cele zece mii de sarmale pregătite de autorităţi cu ocazia Festivalului Toamnei au ajuns în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Cel puţin asta susţin reprezentanţii primăriei care au declarat că sarmalele au fost preluate de personanul direcţiei chiar din Piaţa Prefecturii şi transportate într-o ladă frigorifică. Cert este că sarmalele nu au ajuns chiar în toate centrele subordonate DGASPC-ului, şeful Centrului Maternal declarând că la el nu a ajuns nici măcar o sarma.
Reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu Jiu au rătăcit cele zece mii de sarmale pregătite duminică în Piaţa Prefecturii. Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei Lavinia Truşcă, cea mai mare parte din sarmale a ajuns în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. „Cele zece mii de sarmale au ajuns în toate centrele DGASPC şi la Casa Iris dar şi la persoanele monitorizate de Direcţia Socială ca fiind sărace. De asemenea, au mai fost împărţite la cei care au fost cu tarabele în Piaţa Prefecturii şi la cei care au cântat”, a declarat Lavinia Truşcă.
Sarmalele fierte în Piaţa Prefecturii au fost preluate de angajaţii DGASPC Gorj cu o ladă frigorifică şi transportate către toate centrele de protecţie socială. Numai Centrul Maternal se pare că a fost omis de conducerea DGASPC Gorj. „Nu, la noi nu au ajuns sarmalele respective, copiii mănâncă doar sarmale pregătite aici, în centru”, a declarat Sorin Braia, şeful Centrului Maternal din Târgu Jiu. Directorul DGASPC Gorj, Dumitru Cotruna, a declarat iniţial că sarmalele nu au ajuns în centrele din cadrul direcţiei după care a revenit şi a declarat că sarmalele au ajuns pe seară şi că nu ştie pe unde au fost repartizate. „Au ajuns dar nu ştiu să vă spun acum”, a declarat Dumitru Cotruna, directorul DGASPC Gorj.
Modul în care au fost fierte cele zece mii de sarmale a lăsat mult de dorit din partea autorităţilor. Nu numai că au fost gătite neigienic dar improvizaţiile la sistemul de încălzire au pus în pericol cetăţenii opriţi să privească aşa zisa „oală de sarmale”.