Cel mai mare câştig al negocierilor de la CE Oltenia
Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Constantin Mitrescu, este supărat doar pe jumătate după şedinţa comisiei mixte administraţie – sindicate a Complexului Energetic Oltenia, care a fost marţi. Este supărat că nu a început mult promisa echilibrare a salariilor, dar se bucură că a fost acceptată o propunere de efectele căreia vor beneficia mii de oameni.
Constantin Mitrescu spune că în comisia mixtă a fost aprobată o propunere a lui privind plata unor ore suplimentare, în limita maximă a 80 ore/salariat, din suma alocată pentru rectificarea fondului de salarii. Cele 80 de ore suplimentare plătite se adaugă posturilor suplimentare aprobate până acum. „Sunt foarte mulţi salariaţi, de ordinul miilor, care au făcut mult mai multe posturi suplimentare câte cele trei, respectiv două pe lună pentru care au fost plătiţi. Acestea ar fi trebuit compensate cu zile libere anul viitor, dar am propus ca în limita a 80 de ore de salariat să poată fi plătite. La început a fost ceva opoziţie din partea unor lideri din zona minieră, care credeau că sunt astfel de cazuri numai la noi, în energie, dar le-am arătat că nu este aşa. Vă spun că sunt mii de oameni în această situaţie”, a spus Mitrescu.
Liderul FNME şi al Sindicatului Liber Energia Rovinari spune că şi aşa vor mai fi salariaţi care au lucrat în plus, dar vor beneficia de libere anul viitor. „Sunt în jur de 15 salariaţi care au 40 de posturi lucrate în plus. Pentru zece vor fi plătiţi, restul vor fi compensate cu zile libere anul viitor”, a explicat Mitrescu.
În aceeaşi şedinţă s-a decis distribuirea economiei la fondul de salarii către cei circa 13.500 de salariaţi, fiecare urmând să primească 350 de lei brut.