FNME dă vina pe administrația Sorin Boza
Salariaţii Complexului Energetic Oltenia sunt de-a dreptul furioşi pe faptul că echilibrarea salariilor nu a început nici în decembrie. Sunt furioşi şi pe administraţie, dar şi pe liderii sindicali pe care îi acuză că nu le apără interesele.
Constantin Mitrescu, vicepreşedinte al FNME, a explicat care a fost propunerea federaţiei. „Am văzut că s-a înţeles greşit că această echilibrare s-ar fi făcut din economia la fondul de salarii pe anul acesta. Noi voiam ca din suplimentarea de buget de anul viitor să se dea aceste măriri la cei trei mii de salariaţi defavorizaţi, măriri care ar fi consumat foarte puţin din bugetul acestui an, pentru că ar mai fi fost doar câteva zile din acest an, deci suma ar fi fost nesemnificativă. Nu am înţeles de ce s-au opus cei de la Univers, pentru că şi la ei sunt mulţi în această situaţie”, a spus Mitrescu.
Federaţia Naţională Mine Energie arată într-un comunicat semnat de preşedintele Dumitru Pîrvulescu că este exclusiv vina administraţiei pentru nerespectarea înţelegerii. „Art. 153 din actul adiţional nr. 6 la CCM este o clauză obligatorie pe care administraţia trebuia să o respecte fără implicarea nici unei federaţii reprezentative şi semnatare ale CCM. Implementarea art. 153 din actul adiţional nr. 6 la CCM impunea reguli unitare clare, nu reguli «a la CIUREL»; promisiunile făcute în spaţiu public de Preşedintele Directoratului CEO privind implementarea acestui articol nu sunt în concordanţă cu situaţia creată şi asumată de acesta; aplicarea art. 153 avea influenţă minimală asupra sumei acordate fiecărui salariat din rezerva la fondul de salarii pe anul 2017”, scrie în comunicatul FNME.
REACŢIE
„Am stabilit ziua de 17 ianuarie pentru discuţii, toată lumea a fost acolo. Toţi am agreat acest lucru, dar se spune doar ce se vrea. Am întrebat, avem varianta a, 350 de lei de oameni sau împărţim 4 milioane de lei la 13 mii de oameni, care însemna 25 de lei pe lună”, a spus Boza la un post de televiziune.