Când Simona Halep păşea sfioasă pe tunelul care duce în cea mai mare arenă de tenis din lume, ieri noapte, pe la ora 2 și-un pic, soarele nu apusese încă deasupra New York-ului. Altoite de smog și maiestuos sculptate de zgârie-nori, apusurile deasupra celui mai sexy oraș din lume sunt ceva cu totul special. Televiziunea care transmite US Open nu ratează nici un moment să se mândrească cu ele, uneori uitând chiar și de tenis, cu regizorul picat în reverie, pentru că, și localnic să fii, niciodată nu ai văzut suficiente apusuri newyorkeze încât să nu fii uimit de culorile acestora. Apusul și-a făcut treaba și de această dată, deturnând atenția de la scurtul interviu oferit de Halep pe tunel. Interviurile, în special cele în engleză, nu sunt punctul forte al Simonei. Machidoanca aduce cu Hagi nu doar la talent și la gesturile din teren, ci și la logica șchioapă a declarațiilor din afara lui.

Serena nu pierduse nici un game pe serviciu la US Open până ieri. Să piardă un set? Nici vorbă. E cea mai bună jucătoare care a călcat vreodată pe un teren de tenis. Jucătoare? Poate chiar jucător. La acest turneu, Serena a depășit numărul de victorii ale lui Federer și deja se poate compara, ca CV și importanță în sport, cu orice bărbat.

Meciul începe cu toată lumea conștientă că se află în prezența măreției. Nu e o măreție terestră, de aici și apăsarea mută, de aici și respectul înmărmurit care se simte în toată incinta. Până și echipamentul lui Williams pare mai degrabă din garderoba extraterestrului Predator, super-monstrul cu super-puteri venit să-i facă zile grele lui Arnold încă din anii ’80, chiar înainte de robotul cel rău din Terminator. Halep nu era nici născută pe atunci, dar adversara ei cu siguranță făcea deja victime, pentru că timpul nu pare să curgă la fel sau să conteze la ea. Serena are 3-0 și nici măcar nu se bucură. Totul decurge conform planului. Halep face primul break împotriva Serenei din turneu și reușește să-i miște doi-trei mușchi de pe față, dar atât. De la 3-2 se face repede 6.

Totul e în grafic, iar cadrul cu firmamentul hăcuit de blocuri al New York-ului este repetat, în pauza dintre seturi. Soarele s-a dus, iar cerul e pe cale să se înnegrească iar. Te aștepți ca luminile orașului care nu doarme să-și intre în rol și să vindece întunericul. Dar atunci intră Simona pe teren și stinge lumina. Chiar dacă a pierdut în decisiv, ce a reușit Simona Halep în setul 2 contra lui Predator este uluitor. A dominat monstrul, a alergat extraterestrul, a făcut-o pe Serena să asude și să înjure, până la punctul în care s-a luat și de un cameraman care (ce tupeu!) îndrăznea să o filmeze într-un loc public, unde era oricum privită de 25.000 de spectatori și de niște sute de milioane de telespectatori. Nu a fost un joc la alibi, nu a fost unul care să forțeze greșeala adversarei, a fost o răbufnire de orgoliu și talent a unei sportive care, imediat după cea din afara acestei lumi, pare să fie stăpână. Dacă luăm în calcul doar această planetă de pe care Serena Williams cu siguranță nu e, Halep este, într-adevăr, cea mai bună din lume.