Caută manager pentru „Bunicii comunității Rovinari“

Primăria Rovinari caută manager de proiect în cadrul echipei de implementare a programului ”Bunicii comunității Rovinari”. Acest proiect ar fi trebuit să înceapă încă de anul trecut, numai că, din cauza pandemiei și a stării de alertă, a fost amânat.

În acest proiect sunt prinși 180 de vârstnici din Rovinari care vor fi angrenați în tot felul de activități.

”Este vorba de un program pe care noi ne-am dorit foarte mult să-l implementăm în Rovinari, dar care este suspendat de anul trecut din cauza pandemiei. Mai exact, vorbim de un grup țintă de 180 de vârstnici care vor participa la tot felul de întâlniri, vor fi angrenați în tot felul de activități, vor merge în excursii și așa mai departe. Totul se va desfășura la centrul persoanelor vârstnice, dar am vrea să organizăm un centru pentru desfășurarea proiectului și la casa de cultură. Trebuie să angajăm în primă fază manager de proiect și apoi expert și alte câteva persoane”, a declarat Robert Filip, primarul din Rovinari.

Cei care doresc să ocupe postul de manager în cadrul proiectului trebuie să știe că este vorba de o funcție contractuală pe o perioadă determinată de timp, mai exact pe durata implementării proiectului.

Pentru ocuparea postului, candidații trebuie să aibă studii superioare, o experiență în muncă de patru ani și experiență specifică în coordonarea de activități și cunoașterea mecanismului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene de minimum 2 ani.

Dosarele se pot depune până pe data de 16 iulie, proba scrisă fiind programată pentru 26 iulie, iar interviul se va ține în data de 29 iulie.

Vizualizări: 964

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: