Câte ouă poate depune o găină într-un an!
Ouăle sunt o parte importantă a alimentației iar găinile care le produc sunt una din cele mai des crescute specii domestice crescute de români. Mulți gospodari se întreabă însă câte ouă reușesc acestea să depună într-un an iar răspunsul diferă în funcție de specie.
Pentru început trebuie să știți că, dacă nu sunteți interesați de dezvoltarea puiului în ou, găinile pot fi crescute fără cocoș. Dar dacă vă doriți înmulțirea găinilor cocoșul are o funcție de fertilizare foarte importantă și nu are rost să lăsați găinile să încerce să scoată pui pentru că nu vor ieși.
Procesul de formare a ouălor la găini începe în ovar, unde se formează gălbenușul și se dezvoltă oul. Când oul este matur, este eliberat din ovar și călătorește prin trompa uterină, unde este învelit în albuș și coajă. Tot în acest stadiu, dacă a existat un cocoș în gospodărie are loc și fecundarea oului. Oul se deplasează apoi spre uter și iese prin cloacă. Întregul proces durează aproximativ 24 până la 26 de ore pentru fiecare ou. Formarea coajei în trompa uterină este perioada care durează cel mai mult, între 15-18 ore.
Ciclul de ouat sau perioada în care o găină depune ouă, variază de la găină la găină, în funcție de specie, vârstă, alimentație și mediu. În general, găinile depun cele mai multe ouă în primul an, dar producția poate scădea pe măsură ce îmbătrânesc.
Cel mai adesea găinile ouă în jurul orei 9 dimineața, dar timpul de ouat zilnic este între 5 dimineața și 3 seara.
În medie, găinile din fermele industriale pot depune între 250 și 300 de ouă pe an în primii ani de viață. Capacitatea de producție a ouălor scade odată cu vârsta. Cu toate acestea, este important să se ia în considerare nu numai numărul de ouă depuse de găini, ci și calitatea acestora. Alimentația de calitate, îngrijirea, igiena și condițiile de creștere joacă un rol esențial în asigurarea unor ouă bine dezvoltate.
Dacă sunteți în căutarea unei rase potrivite pentru o depunere cât mai mare de ouă, rasele hibride vor fi cele potrivite. Acestea sunt create pentru o productivitate maximă de ouă și pot depune peste 300 de ouă pe an.
Dacă vă doriți găini care să facă multe ouă țineți cont de bunăstarea și sănătatea găinilor. Deși numărul de ouă depuse de găini este diferit, acesta depinde de mulți factori pe care în mare măsură îi puteți controla.