Care este principalul obiectiv al noului prefect Predescu

Proiectul de reabilitare a clădirii Instituției Prefectului Gorj avansează rapid, dar una dintre principalele provocări rămâne identificarea unor spații adecvate pentru relocarea activităților administrative. Prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, a subliniat dificultățile legate de identificarea unor locații potrivite pentru Serviciul pentru Înmatriculări și Eliberări Permise, precum și pentru Serviciul Pașapoarte. Prefectul a precizat că, începând de luni, se va concentra în mod special asupra acestei probleme, considerând-o prioritară.
"Există anumite dificultăți, deoarece spațiile necesare pentru activitățile Serviciului pentru Înmatriculări și Eliberări Permise, precum și ale Serviciului Pașapoarte, trebuie să îndeplinească cerințe specifice și să asigure anumite fluxuri. În Târgu Jiu sunt puține spații disponibile pentru desfășurarea acestor activități. Am identificat câteva opțiuni și sperăm ca, în cel mai scurt timp, după reluarea procedurilor, să reușim să materializăm documentele necesare și să procedăm la relocare. Relocarea va dura câțiva ani, probabil aproximativ 4-5 ani, deoarece reabilitarea clădirii vechi necesită obținerea unor avize. Firmele care se vor ocupa de reabilitare trebuie să dețină certificate speciale, ceea ce ar putea prelungi perioada în care va trebui să ne desfășurăm activitatea în alte sedii", a declarat prefectul Șerban Predescu.
Relocarea serviciilor se va prelungi pe o perioadă estimată la 4-5 ani, deoarece procesul de reabilitare a clădirii impune obținerea mai multor avize. Prefectul a explicat că firmele care vor realiza lucrările trebuie să dețină certificate speciale, ceea ce poate influența durata execuției proiectului.
Deocamdată, relocarea activităților într-un singur sediu nu este posibilă.
"Suntem abia în faza de autorizări și trebuie obținute mai multe avize, dar până atunci trebuie să fim pregătiți pentru momentul în care va trebui să predăm clădirea constructorului. Până în acel moment, trebuie să fim deja relocați într-un alt sediu. Nu am identificat încă un sediu care să permită desfășurarea tuturor acestor servicii – partea administrativă, înmatriculările și pașapoartele – într-un singur loc. Este posibil să fie necesară împărțirea activităților în mai multe locații", a explicat Șerban Predescu.
Vizualizări: 1,943
Distribuie Trimite pe WhatsApp