Cârcimaru cere, Ponta aprobă: Un milion pentru stadion!

Guvernul Ponta a aprobat miercuri o finanţare de 1 milion de RON pentru pista de atletism de la Târgu Jiu. Interesant este că pista a fost deja modernizată, lucrările fiind pe final. Consilierii locali ai PD-L vor cere explicaţii primarului Florin Cârciumaru, pentru că nu îşi explică cum de lucrarea a fost aproape terminată fără să existe sursă de finanţare. Mai mult, democrat-liberalii reamintesc că la rectificarea de buget, cele mai multe primării au primit 1.000 sau 2.000 de lei, în timp ce Ponta are grijă doar de colegiul pe care va candida din nou la iarnă.

Ieri, pe la prânz, muncitorii de la pista de atletism de la Stadionul Municipal se odihneau după ce turnaseră un strat de poliuretan roşu. Lucrarea este executată de o firmă din Galaţi, SC ISCHIA SRL. Dirigintele de şantier spune că lucrările au început în urmă cu o lună şi în câteva zile vor fi gata. Practic, primăria a cerut şi a primit bani pentru o lucrare deja finalizată.

Contact telefonic, directorul de investiţii de la Primăria Târgu Jiu, Raul Chiriac, a confirmat că lucrările sunt aproape finalizate. Raul Chiriac a mai spus că modernizarea a început în vară şi că suma de 10 miliarde a fost solicitată Guvernului încă din primăvară. Chiriac spune că au fost asigurate şi surse de finanţare din bugetul local, însă nu spune despre cât este vorba. Mai mult, Chiriac susţine că devizul acestei lucrări este de 12 miliarde de lei. Pe de altă parte, surse din primărie spun că modernizarea pistei a costat doar cinci miliarde. Doar atât s-a cheltuit cu amenajarea infrastructurii, spune Chiriac.

PD-L vrea lămuriri

Banii pentru modernizarea pistei de la Stadionul Municipal, acordaţi din Fondul național de dezvoltare, au atras atenţia democrat-liberalilor gorjeni. Consilierii locali ai partidului vor cere lămuriri în ceea ce priveşte această lucrare. „Sunt primării care au primit o mie, două sau trei mii de lei la rectificare, iar pentru pista de atletism s-a acordat un milion de lei. Există zvonuri că modernizarea pistei a costat cinci miliarde. În perioada următoare consilierii noştri vor face demersuri pentru a afla cum s-a făcut această lucrare şi când s-au cerut acei bani”, a declarat Dan Vâlceanu, prim-vicepreşedinte PD-L Gorj.

Cârciumaru anunţă că mai vin cinci milioane

Primii bani aduşi în Târgu Jiu de Victor Ponta l-au încântat pe primarul Florin Cârciumaru. Acesta a declarat la Radio Infinit că vor mai veni 5 milioane de RON în acest an. Cu această sumă va fi refăcută pictura bisericii–monument din Piaţa Prefecturii, va fi reparată Poarta Sărutului, vor fi anvelopate blocurile şi vor continua lucrările la campusul din Bârseşti.

NEMULŢUMIŢI

Acordarea acestor bani a creat nemulţumiri printre sportivii care au participat la Olimpiada de la Beijing din 2008, care nu si-au primit banii nici până acum, chiar dacă premierul Victor Ponta a făcut o promisiune în acest sens.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: