Cărbuneștenii, şi ieri fără căldură
Peste 1.500 de cărbuneșteni au rămas ieri dimineață fără gaze după ce o alunecare de teren a determinat sărirea conductei, în felul acesta presiunea fiind foarte mică. Potrivit primarului Mihai Mazilu defecțiunea a fost reglată în timpul zilei după ce o echipă a Petrofac Țicleni și-a trimis oamenii să facă verificările necesare. ”Stația de gaze de la Cărbunești s-a autodeclanșat ieri în jurul orei 6.30 deoarece nu a avut presiunea minimă de funcționare. Am luat legătura cu sursa de gaze de la Țicleni, ei și-au trimis oamenii și la circa 800 de metri de stație s-a săpat și s-a găsit, din cauza unei alunecări de teren, conducta sărită”, a declarat primarul din Cărbunești, Mihai Mazilu. Defecțiunea a fost imediat remediată astfel încât în jurul orei 15.00 oamenii au avut din nou gaze în locuințe. Primarul a mai spus că spitalul, școlile și creșa din Cărbunești nu au avut de suferit de pe urma acestei defecțiuni, clădirile fiind anvelopate în totalitate.