Candidat: Tinerii sunt dezorientați, au nevoie de modele

Un liberal din Gorj își explică votul de duminică, dat de tineri unui candidat specialist în manipulare, prin faptul că generația tânără este dezorientată, din lipsă de modele. Pentru a corecta asta, medicul militar Ioan Sîrbu a decis să lanseze în Gorj un program de mentorat.

“Explorând un pic societatea, ca doctorul, mi-am dat seama de unde vine această dezorientare a tinerilor. În primul rând că nu au modele. Există și o deficiență a sistemului de învățământ, pentru că educația îi dă posibilitatea tânărului să evalueze altfel viața și să se raporteze la alte valori. Cunoscând nevoia tinerilor de modele, eu m-am gândit la un program de mentorat pe care să îl aduc aici, în Gorj. Am contactat foarte mulți medici, oameni din mai multe profesii, dar care sunt oameni realizați, din domeniul tehnic, din domeniul IT, din sănătate, din învățământ”, a spus medicul Ioan Sîrbu, candidat al PNL Gorj la Camera Deputaților, la alegerile de duminică, 1 decembrie. 

Sîrbu a vorbit deja cu alți gorjeni care au făcut carieră: “Eu cred că ăsta poate fi un proiect de succes și am găsit atâta dorință a oamenilor care s-au realizat, am vorbit cu domnul profesor Beuran, am vorbit domnul profesor Ceaușu. Gorjeni de meserie ca și mine, care s-au născut, au făcut primară, liceul pe aici, în Gorj, și au pornit în lume reușind să se realizeze. Aceste modele, dacă noi le prezentăm tinerilor, cu siguranță se vor concentra pe ele și vor munci pentru asta”, este de părere Ioan Sîrbu. 

Pe lângă modele și instrucție, trebuie să le oferim tinerilor motivația de a rămâne aici, acasă, mai spune liberalul.

“Eu am plecat în viață cu un capital extraordinar, am plecat cu educația părinților mei, am plecat cu învățămintele profesorilor mei. Aceste două valori mi-au fost mie călăuză și mi-au asigurat fundamentul ca de aici încolo să construiesc. Este momentul să facem o echipă, să ne întâlnim cu tineri, să le povestim cum am reușit noi și să le arătăm cum ar putea reuși ei, dacă își doresc să aibă o carieră care să le placă, de pe urma căreia să poată să trăiască confortabil”, a mai precizat medicul militar.

Peste o sută de mii de gorjeni, cei mai mulți tineri, au plecat din Gorj în ultimul deceniu.

Vizualizări: 432

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: