Când se pot relua meciurile din Liga 1
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunțat joi că Liga 1 s-ar putea relua în week-end-ul 13-14 iunie, meciurile urmând a se desfășura fără spectatori. Un anunț oficial privind disputarea partidelor din Liga 1 se va face până la finalul acestei luni.
Liga 1 din România ar putea reporni în cel de-al doilea week-end al lunii iunie a informat Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. „România are două, trei săptămâni în urma Germaniei, apropo de valul epidemiologic. Am luat un studiu-model existent în Germania, pentru că practic este singura ţară care în momentul acesta a repornit competiţiile sportive cu nişte reguli clar şi bine definite şi în momentul în care am stabilit acel regim de antrenament în cantonament închis, cu izolare şi cu testare, modelul german ne-a fost de folos. Suntem, din punct de vedere al activităţii sportive, puţin înaintea altor state şi ne pregătim şi noi, cu toate protocoalele şi cu tot cadrul legal care ar trebui să descrie viitoarea competiţie”, a declarat Stroe, la Digi24.
Acesta a precizat cî vor exista reguli stricte care să permită desfăşurarea în cel mai sigur şi protejat mod a competiţiilor sportive: „În momentul de faţă, au posibilitatea echipele profesioniste şi toţi sportivii care doresc să se pregătească pentru eventuale competiţii, dar în faza a doua vom avansa şi cu aceste reguli care să permită desfăşurarea în cel mai sigur şi protejat mod a competiţiilor sportive. Eu nu aş avansa date în momentul de faţă pentru că e oarecum riscant pentru o instituţie să facă acest lucru. Discuţiile despre fotbal au avut în vedere asigurarea pentru o lună a activităţii de pregătire ca să poată să înceapă campionatul, urmând ca din a doua jumătate a lunii iunie să putem permite şi competiţiile”.
Meciurile din România au fost suspendate la data de 12 martie din cauza pandemiei coronavirus, când din actuala ediție a Ligii 1 au mai rămas de jucat opt etape în play-off şi 12 în play-out.