"Noaptea îmi creşte o piele curată"
Iubitorii de artă şi frumos au ocazia să parcurgă o călătorie în timp şi spaţiu, bucurându-se de operele unui creator înzestrat cu viziune proaspătă, contemporană. Această „călătorie” va avea loc miercuri, 7 decembrie, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în cadrul vernisajului expoziției de pictură „Noaptea îmi crește o piele curată”, a artistei Dorina Cioplea-Văduva.
„Dorina este o femeie care a suferit și acum are curajul să pună în fața noastră drumul parcurs prin viață”, afirmă sculptorul Dragoş Neagoe. Astfel, artista ne oferă prilejul de a o cunoaşte, prin intermediul operelor sale. Creaţia Dorinei reprezintă, de fapt, oglinda propriilor trăiri şi amintiri.
Într-un stil unic, artista dă viaţă pânzei, cu ajutorul emoţiilor şi sentimentelor: „Simplifică tocmai pentru a exprima mai bine sentimentul, ce a trăit sau experimentează în continuare pentru a se vindeca. Da… cred că pentu ea pictura e vindecare. Cred că a ținut în ea aceste teme și au explodat acum pe pânză”, adaugă Dragoş Neagoe.
„Proiectul s-a dezvoltat într-un ritm cu adevărat rapid și în direcții nebănuite”, a transmis Dorina Cioplea-Văduva. De asemena, artista mărturiseşte că, în procesul creator, l-a avut alături şi pe fiul ei, aducând o contribuţie importantă la rezultatul final: „Uneori a funcționat aproape ca o ședință de hipnoză, o transă creatoare în care nu știam ce voi scoate la suprafață și nici ce formă va lua. Alteori vizualizam clar ce urmează să fac, aceste ”clarificări” venind atunci când mă așteptam mai puțin, mergând spre serviciu, citind o carte, jucându-mă cu copilul meu, Aron, auzind un cuvânt pe stradă sau simțind un miros.
Pentru mine, noaptea este timpul limpezirilor profunde, al vindecării și al naturii care își reintră în drepturi, într-un timp magic. Noaptea târziu, când oamenii dorm, mie îmi crește o piele curată”.
Intrarea la expoziţie este liberă.