Când se încarcă tichetele educaționale de 500 lei pentru elevi!

Autoritățile anunță că de săptămâna viitoare vor fi încărcate tichetele educaționale.  Peste 500 de mii de părinți așteaptă din octombrie să primească banii cu care pot cumpăra rechizite și haine pentru elevi, potrivit OUG nr. 83/2023.

„Cu siguranță, săptămâna viitoare, cel puțin o mare parte dintre tichetele educaționale se va încărca”, a declarat secretarul general adjunct din Ministerul Educației, Sorin Decă, pentru Edupedu.ro, după ce, pe grupuri de părinți a apărut informația că tichetele educaționale se vor încărca doar după ce vor fi distribuite toate. Sorin Decă a explicat și ce se întâmplă în situațiile în care părinții nu au primit încă tichetele și cele în care copiii erau eligibili, dar nu au fost validați.

„Am făcut demersurile să ne asigurăm că sunt validați toți cei care la prima interogare a bazelor de date au apărut nevalidați la evidența populației. Avem situații în care sunt doi frați într-o familie, în aceeași clasă, unul a fost validat, unul nu sau doi gemeni. Evident că nu ai cum să justifici așa ceva”, a spus Sorin Decă.

Peste 500 de mii de părinți așteaptă din octombrie să primească banii cu care pot cumpăra rechizite și haine pentru elevi, iar pe 10 ianuarie tichetele educaționale erau tot blocate pentru că nu au exista procedura. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial tot pe 10 ianuarie și prevede pașii pe care trebuie să îi urmeze inspectoratele și școlile.

„Vor primi cardurile, situația variază foarte mult între județe. Avem inspectorate care în două zile au reușit să le transmită pe toate la școli și inspectorate unde a durat mai mult, sunt situații și situații. De exemplu, în Alba mai sunt 10% din carduri care nu au ajuns la școli și se livrează astăzi și mâine. Cel mai important lucru este să înțeleagă că, în cel mai rău caz, este o diferență de câteva zile față de alții, dar nu înseamnă că, dacă a primit cardul și nu este încărcat este o problemă. Dacă a primit cardul, înseamnă că este eligibil și urmează să primească și banii. Am făcut demersurile să ne asigurăm că sunt validați toți cei care la prima interogare a bazelor de date au apărut nevalidați la evidența populației. Avem situații în care sunt doi frați într-o familie, în aceeași clasă, unul a fost validat, unul nu sau doi gemeni. Evident că nu ai cum să justifici așa ceva. Pe bună dreptate, părintele este frustrat când merge și vede că trebuie să mai facă un drum și nu înțelege de ce pentru un copil a primit și pentru celălalt nu. Sunt probleme tehnice care se vor rezolva. Vorbim de peste 20.000 de cazuri, le-am transmis la colegii de la ministerul Afacerilor Interne și sunt în validare. Trebuie să le verifice CNP cu CNP. Mai sunt situațiile în care un copil este la gimnaziu, unul este la grădiniță și atunci da, poate că pentru un prag s-a încadrat pentru alt prag nu s-a încadrat, pentru că sunt praguri diferite pentru preșcolari și școlari”, a explicat Decă situațiile speciale apărute.

Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă.

Vizualizări: 7,676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: