Căminele culturale din Scoarţa, în paragină. Festivităţile se ţin în restaurante

Toate căminele culturale din comuna Scoarţa sunt în paragină. Din acest motiv, evenimentele culturale sunt organizate în diverse restaurante. Dar lucrurile se vor schimba de anul viitor, dau garanţii reprezentanţii Primăriei Scoarţa. Administraţia locală a obţinut fonduri europene pentru a reabilita două din cele trei cămine culturale din comună.

Prima unitate reabilitată va fi căminul cultural din satul Bobu. Lucrările au fost demarate şi vor trebui încheiate într-un an. „Am predat amplasamentul constructorului, de astăzi se apucă de amenajarea şantierului. Are şi el interesul să-şi ia banul, şi noi ca să facem lucrarea. Va fi şi dotat, cu costume populare, televizoare, mese şi tot ce trebuie. La Scoarţa, toate căminele culturale sunt într-o stare avansată de degradare. În acest moment ţinem activităţile culturale la un local din comună. Nici întâlnirile cu cetăţenii nu aveam unde să le facem. Activitate culturală a fost la Scoarţa de-a lungul timpului, cu obiceiuri. Cetăţenii abia aşteaptă”, a declarat Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarţa.  

Va urma şi reabilitarea căminului de la Budieni. Primarul Ion Stamatoiu a mers joi, 21 septembrie, la AFIR Craiova, pentru a semna contractul de finanţare, tot în sumă de 600 de mii lei. Lucrările vor începe în primăvară. Va mai rămâne de reabilitat căminul de la Scoarţa. Proiectul fost depus spre finanţare la Compania Naţională de Investiţii încă din 2013, dar autorităţile nu au reuşit să obţină finanţarea.   

Vizualizări: 922

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: