Călinoiu și Rușeț intră în ATOP

Consilierii județeni Ion Călinoiu, Gheorghe Bucălăete, Marius Negru (PSD), Gheorghe Grivei, Cristinel Tănasie (PNL) și Ion Rușeț (PMP) vor face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.

Este o structură care funcţionează cu rol consultativ pe lângă Consiliul Judeţean, având ca activitate „reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică”.

De fapt, pentru o ședință pe lună și muncă mai deloc, membrii ATOP sunt recompensați cu indemnizații consistente. Mulţi dintre cei prezenţi în ATOP Gorj iau încă un salariu pentru munca prestată în domeniul ordinii publice. Este vorba de șefii poliției, jandarmeriei și ISU Gorj.

„La Gorj, fiecare membru al ATOP încasează 15% din indemnizatia preşedintelui Consiliului Judetean, adică vreo 3000 de lei pentru simpla prezenţă la câte o şedinţă lunară, pentru o activitate pentru care aceeaşi persoană mai este plătită o dată. Nu e normal să aruncăm pe fereastră aceşti bani”, a reclamat Radu Miruţă, liderul USR Gorj, care a amintit că partidul său are depusă în parlament o inițiativă legislativă pentru eliminarea acestor indemnizații.

În componenţa ATOP Gorj figurează nu mai puţin de 15 persoane, cheltuielile fiind suportate din bugetul Consiliului Județean Gorj.

Vizualizări: 6,208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: