Călinoiu a împărţit banii pentru biserici. PDL: Vă vede Cel de sus!

Repartizarea banilor pe unităţi de cult a dat naştere unor discuţii controversate între opoziţie şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Liderul PDL Gorj a cerut să fie alocate fonduri şi pentru biserica Celei prin diminuarea sumei prevăzute pentru Parohia Moi. Consilierii PSD nu au fost de acord, iar democrat-liberalii l-au avertizat pe şeful judeţului că va avea probleme cu divinitatea. Călinoiu a replicat că se va recompensa prin rugăciuni.

Consiliul Judeţean Gorj a împărţit ieri suma de 150.000 de lei la următoarele unităţi de cult: Parohia Căineni (Bumbeşti Jiu)- 10.000 de lei; Parohia Vladimir- 5.000 de lei; Parohia Peşteana-Vulcan (Ciuperceni) -5.000 de lei; Parohia Ţânţăreni- 10.000 de lei; Parohia Motru Sec (Padeş)- 10.000 de lei; Parohia Roşia de Amaradia- 5.000 de lei; Parohia Slăvuţa (Stoina)- 10.000 de lei; Parohia Pociovaliştea- 5.000 de lei; Parohia Valea Pojarului (Bustuchin)- 10.000 de lei; Parohia Moi- 30.000 de lei; Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (Târgu Jiu)- 15.000 de lei; Parohia Petreşti-Dolceşti (Săuleşti)- 10.000 de lei; Parohia Sadu II- 10.000 de lei; Parohia Polovragi- 5.000 de lei; Parohia Costeni (Tismana)- 5.000 de lei şi Parohia Calapăru (Borăscu)- 5.000 de lei. Banii au fost alocaţi pentru lucrări de renovare, construire şi picturi.

Liderul grupului PDL a cerut ca la hotărârea de Consiliu Judeţean să fie făcut un amendament în sensul de a se diminua suma de 30.000 de lei acordată Parohiei Moi cu 5.000 de lei, bani ce ar fi trebuit alocaţi bisericii Celei. „Printre bisericile care au cerut bani s-a aflat şi Biserica Celei. Este o parohie mică, unde nu sunt fonduri suficiente pentru finalizarea picturii. Propun să luăm 5.000 de lei de la Parohia Moi şi să trecem pe listă şi Biserica Celei”, a solicitat Dan Vâlceanu. Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că sumele alocate anul trecut bisericii din Celei au fost justificate târziu. „La Celei au fost alocaţi bani şi anul trecut, dar sumele respective au fost justificate abia acum”, a precizat Ion Călinoiu.

Consilierii PSD şi PPDD au votat împotriva amendamentului propus de Vâlceanu. Gheorghe Mitescu, consilier PDL, i-a atras atenţia lui Călinoiu că s-ar putea să aibă probleme cu divinitatea. „Vă vede Cel de sus”, a avertizat Mitescu. La rândul său, Călinoiu a replicat că se va recompensa faţă de divinitate. „Mă voi recompensa faţă de Dumnezeu. Voi merge la biserică”, a precizat Călinoiu.

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: