Cal omorât pe o şosea din Gorj
Un eveniment rutier a avut loc miercuri dimineaţă pe raza localităţii Bengeşti Ciocadia, judeţul Gorj. Un autoturism a lovit un cal care se afla pe carosabil. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime. În schimb, calul a murit în urma impactului. Inspectorii sanitar veterinari gorjeni s-au deplasat la faţa locului pentru a identifica animalul. Calul era microcipat, aşa că au aflat cine este proprietarul. Este vorba de un bătrân din Albeni.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj cred că animalul a fost înstrăinat către o persoană din Bengeşti Ciocadia, dar fără a fi întocmite documentele necesare. „Proprietarul este un cetăţean din Albeni, născut în anul 1926, care sigur nu mai trăieşte. Calul probabil a fost cumpărat de un cetăţean din Bengeşti Ciocadia. Nu îl revendică nimeni şi atunci primăria din localitate trebuie să ia măsuri pentru neutralizarea cadavrului”, a declarat Nicolae Călescu, directorul DSV Gorj. (A.P.)