Una dintre cele mai active organizaţii de mediu din Europa de Est, implicit din România, a dat joi publicităţii un raport menit să prezinte adevărul despre „Cacealmaua locurilor de muncă din industria cărbunelui”. Gorjul nu lipseşte din raportul respectiv, fiind prezent atât cu activitatea Complexului Energetic Oltenia, cât şi cu promisiunea construirii unui nou grup energetic la Rovinari de către statul chinez.

Bankwatch a lansat pe piaţă informaţii privitoare la numărul de angajaţi din termocentralele existente în acest colţ de lume, despre mirajul creării de noi locuri de muncă prin construirea unor noi grupuri energetice şi, de fapt, la ce s-a ajuns prin restructurările făcute haotic în special în România.

„Promisiunile nefondate pentru locuri de muncă amăgesc comunităţile miniere din sud-estul Europei şi amână tranziţia justă către energie curată”, spun activiştii de mediu care prezintă rapoarte, cifre şi analize din care reiese clar declinul industriei miniere şi promisiunile deşarte care li se fac angajaţilor din acest sector cu privire la creşterea numărului de locuri de muncă.

Banckwatch precizează că în România deja numărul de angajaţi din sectorul regenerabilelor a depăşit numărul angajaţilor actual din sectorul minier. Şi, cu toate acestea, minerilor li se promite în continuare un viitor luminos, deşi cifrele prezentate joi arată că productivitatea unui angajat dintr-o carieră de lignit din România, în 2015, era de doar 2.264 tone. Asta în timp ce în Germania un angajat avea o productivitate de peste 11.000 de tone, iar în Grecia ajungea la peste 9.200 de tone. Doar slovacii, cu 822 de tone, erau sub nivelul angajatului român, în rest în oricare stat european productivitatea unui salariat era cel puţin dublă faţă de cea a celui din România. Lucrurile s-au schimbat un pic în 2017, dar decalajul faţă de restul ţărilor a rămas la fel de mare. „Productivitatea activităţii miniere era de 3190 tone/angajat în 2017, o creştere substanţială de la 1778 tone/angajat în 2013, dar foarte departe de nivelul de productivitate al altor state membre UE precum Polonia sau Republica Cehă, state-referinţă pentru actorii români. Dacă ar fi atins o productivitate medie de 6111 tone/angajat, ar fi fost nevoie doar de 3 671 de lucrători”, se mai arată în raport.

Şi costul de producţie per tona de lignit a urmat aceleaşi tendinţe, scăzând de la 61,53 lei/tonă la 52,65 lei/t în 2016. În raportul grupului de lucru lignit elaborat de Ministerul Energiei se menţionează că 50% din costul de producţie pentru o tonă de lignit este reprezentat de cheltuielile cu personalul şi 15% de consumul de energie. Cu toate acestea, în contextul restructurării sectorului până în 2030, raportul menţionează numai măsuri precum reducerea echipamentului cu 30% şi economii la energie în operarea minelor de 47% până în 2030. Nici un cuvânt despre alte modificări ale personalului, care sunt inerente odată cu creşterea eficienţei echipamentelor, şi care au cea mai mare contribuţie în costul total al lignitului, mai arată Banckwatch.

Autorităţile nu mai scot vreo vorbă nici despre mult promisa investiţie a chinezilor de la Rovinari, activiştii de mediu fiind aproape convinşi că aceasta nu se va mai realiza, mai ales în condiţiile în care Europa devine tot mai interesată de reducerea activităţii pe cărbune. „Se anticipează că producţia CEO va scădea de la 14 TWh în 2016 la 13,4 în 2030, dar aceste calcule se bazează pe construcţia unei noi unităţi la Rovinari, fapt ce pare din ce în ce mai puţin probabil”, mai arată autorii raportului.