Şefii din CEO se plâng că n-aveau loc de Iriza în biroul lui Boza
Acuzaţii grave îi sunt aduse senatorului Scarlat Iriza care l-a încriminat pe managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, de un posibil prejudiciu de 40 milioane de euro, lucru pe care l-a transmis ministrului Energiei. Consilierul personal al lui Boza, Ion Ruşeţ, susţine că demersul parlamentarului are în spate interese ascunse. „Sunt influenţe negative, cu încălcarea legii”, a declarat Ruşeţ.
Interpelarea pe care a făcut-o Scarlat Iriza ministrului Anton Anton nu ar fi decât o răzbunare, lasă să se înţeleagă Ion Ruşeţ. „Acest demers nu face cinste unui om politic. A vorbit de fapte cu un vădit caracter infracţional. Oamenii politici nu trebuie să facă asemenea declaraţii. Dacă ar fi fost o infracţiune, dacă există indicii, toată lumea trebuie să ştie că există prezumţia de nevinovăţie care este înlăturată doar de o decizie definitivă a instanţei de judecată”, a declarat Ruşeţ, la Gorj TV.
Mai mult decât atât, Ruşeţ a continuat seria de atacuri la adresa fostului său coleg de partid care petrecea prea mult timp în biroul lui Sorin Boza. „Toate aceste acţiuni sunt determinate de anumite interese ascunse. Eu privesc simplu lucrurile, dar cu o logică de aritmetică. Au fost perioade în care nici eu şi nici alţi directori din companie, de miercuri până vineri, nu aveau loc să intre la domnul director Boza de domnul Iriza. Când a fost serios domnul Iriza?”, s-a întrebat Ruşeţ.
Şi chiar dacă parlamentarul susţinea că îl consiliază pe Sorin Boza în problemele pe care le întâmpina compania, Ion Ruşeţ este convins că altul era scopul acestor dese întâlniri. „Lăsaţi-mă cu glumele. Dacă domnul Iriza a ajuns consultantul lui Boza, eu, mâine, plec din acest judeţ! Să fim serioşi! Cred că tendinţa domnului Iriza a fost de a influenţa asupra conducerii companiei. Eu cred că influenţele oamenilor politici la final de carieră sunt să se adăpostească dumnealor în sens pecuniar. Sunt influenţe negative, cu încălcarea legii. Discutăm despre oameni politici la final de carieră, care simt că sunt la ultimul mandat şi hai să-mi pun şi eu sacii în căruţă”, a încheiat Ion Ruşeţ.