Burse pentru copii cu performanţe în sport, arte şi învăţătură
Asociaţia Pentru Familie şi Caroli lansează a doua ediţie a programului Jurnal de Fapte bune prin care oferă burse lunare de câte 1000 de lei, timp de un an, copiilor care demonstrează că drumul către obţinerea performanţei le este îngreunat de neajunsurile financiare. Pe lângă bursele individuale, noua ediţie aduce şi premii speciale pentru profesorii şi antrenorii implicaţi în susţinerea copiilor precum şi pentru echipe. Vor fi acordate: 16 burse în valoare de 1.000 RON/lună fiecare, timp de un an, pentru copiii cu potenţial şi performanţe deosebite; 9 burse în valoare de 2.250 de lei fiecare, pentru profesorii sau antrenorii care au dovedit implicare deosebită în pregătirea şi susţinerea copiilor, inclusiv prin înscrierea în cadrul proiectului Jurnal de fapte bune; 2 burse în valoare de 15.500 de lei fiecare, pentru echipele de copii cu performanţe deosebite în aria lor de pregătire (la nivel de echipă).
Pentru a fi eligibile, cazurile înscrise trebuie să îndeplinească anumite criterii, cele mai importante fiind: vârsta maximă de 18 ani; dovada practicării activității și a rezultatelor obținute de copil în trecut în domeniile vizate de proiect: sport, arte (muzică, arte vizuale și artele spectacolului) și învățătură; situația materială a familiei. Copiii înscriși trebuie să provină din familii în care venitul net/membru nu depășește 700 de lei lunar. Înscrierile se fac pe site-ul: www.jurnaldefaptebune.ro. Înscrierile sunt deschise în perioada octombrie-decembrie 2015.