Burleanu: Nu vom mai găsi 14-16 cluburi în primele două ligi

Oficialii FRF spun că nu vor susține înghețarea competițiilor până nu vor epuiza toate variantele posibile de a se relua campionatele. Deocamdată acest lucru nu este posibil nici în luna mai, chiar dacă starea de urgenţă se va ridica, pentru că echipele vor avea nevoie de timp pentru pregătire.

În cazul în care reluarea campionatelor nu se va putea face în luna iunie, atunci preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, prevede un scenariu de coșmar în fotbalul românesc, cu maximum 14-16 cluburi profesioniste în primele două ligi. Totodată, șeful de la FRF susține că nu ia în calcul înghețarea competițiilor până nu vor fi epuizate toate scenariile.

”Dacă e să vorbim de impactul financiar, cele mai puternice campionate, preconizează pierderi între 20 și 25 la sută dacă nu se vor relua campionatele. Asta preconizez că va fi și la Liga 1 dacă nu vom începe în iunie. Îmi e teamă că dacă nu reluăm campionatul cel târziu în luna mai, nu vom mai găsi 14-16 cluburi profesioniste în primele două ligi. Chiar dacă unele se vor salva, vor fi afectate în următorii ani. Ăsta e scenariul cu care lucrăm acum, dacă nu reluăm competiția cel mai târziu în luna iunie. Impactul este unul uriaș. Suntem într-o permanentă discuție cu LPF, AFAN, cluburi și cu Asociațiile Județene. Luând în considerare toate aspectele, spun că nu vom susține înghețarea competițiilor până nu vom epuiza toate variantele. Fotbalul trebuie să-și desemneze câștigătorul pe teren. Obiectivul este salvarea cluburilor. Doar așa ne putem asigura că vom avea aceleași locuri de muncă în viitor”, a mai spus Burleanu.

Fotbalul din primele trei eşaloane este grav afectat de pauza din campionate, în primul rând financiar dar şi sportiv, pentru că jucătorii nu se mai pregătesc normal chiar dacă antrenorii încearcă să-i menţină cât de cât în formă prin exerciţii fizice efectuate acasă.

Vizualizări: 532

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: