Burlan: Suntem într-o așteptare

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a spus că, deși sunt sectoare de muncă sub normativ, este dificil să facă în această perioadă o redistribuire a personalului. Asta din cauza legii care a redus vârsta de pensionare la 52 de ani, lege intrată în vigoare pe 18 august. Se așteaptă ca peste trei mii de oameni să plece, dar plecările vor fi la cerere și nu în același timp.

“Știm că există sectoare de activitate care au un număr de personal sub normativ. Am făcut analize de personal, dar în continuare suntem într-o așteptare. Nu știm ce se întâmplă. E posibil să completăm personalul și peste o săptămână - două să nu mai avem acel personal”, a spus Burlan la Gorj TV.

De altfel, sunt și voci care susțin că legea nu este aplicabilă, astfel că, până ce Casa de Pensii se va pronunța pe primul dosar, rămâne o stare de incertitdine. “Așteptăm să vedem ce se întâmplă, avem făcute simulări, fiindcă, la momentul în care facem o redistribuire de personal de la Mentenanță în producție, facem și achiziția de servicii de mentenanță cu firme terțe”, a mai spus managerul Complexului Energetic Oltenia.

Nu este exclus ca actualul personal să fie motivat pentru a munci suplimentar. “Probabil că vom găsi soluții de motivare a personalului pentru un loc de muncă suplimentar, știm că sunt obosiți, eu recunosc acest lucru, vin de acolo, am lucrat și eu, știu cum este în activitatea de producție”, a explicat Daniel Burlan.

Deciziile se lasă așteptate, deoarece nu este clar pentru nimeni dacă cei 3.600 de salariați din producție care au împlinit 52 de ani se pot pensiona anul acesta sau nu.

Vizualizări: 5,112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: