Câți bani primesc salariații disponibilizați din CE Oltenia

Salariații care au fost concediați colectiv în vară de la Complexul Energetic Oltenia au posibilitatea de a primi ajutor de șomaj și venit de completare. Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, Romeo Chiriac, spune că sunt depuse pentru indemnizația de șomaj circa 160 de dosare, iar cele mai multe persoane concediate sunt din județul Gorj.

”Se știe că 716 persoane au fost concediate de la Complexul Energetic Oltenia. Din acest număr, 590 sunt cu domiciliul în județul Gorj. Deja 159 și-au depus dosarele și 33 sunt în plata indemnizației de șomaj. Noi stabilim și venitul de completare pe care îl acordăm tuturor celor care au fost concediați. Indemnizația este în funcție de stagiul de cotizare, iar venitul de completare este diferența dintre media veniturilor nete pe ultimele 3 luni. Concedierea s-a făcut anul acesta, iar venitul mediu net este de 3.395 de lei. Se calculează ca diferență dintre această sumă și indemnizația de șomaj pe care o ia fiecare persoană.

Venitul lunar de completare va fi acordat pe o perioadă de 12 luni, pentru persoanele care au avut o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani și până la 10 ani, 20 de luni, pentru persoanele care au avut o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani și până la 15 ani, 22 de luni, pentru salariații care au avut o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani și până la 22 de ani și 24 de luni, pentru salariații care au avut o vechime în muncă de cel puțin 22 de ani.

Vizualizări: 3,041

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: