Bunoaica: Oamenii sunt revoltați. Spun că vor face orice pentru lege
Vestea că dosarele minerilor de la Mehedinți au fost respinse de Casa de Pensii a creat nemulțumire și revoltă în rândul salariaților de la Complexul Energetic Oltenia. Minerii și energeticienii sunt speriați, iar conform liderului de sindicat de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica, oamenii ar face orice pentru legea care le permite să iasă la pensie mai devreme.
”De dimineață m-am prezentat în fața lor și am discutat despre ceea ce se întâmplă. Sunt foarte agitați, supărați și nervoși. Au spus că sunt în stare să facă orice pentru această lege. Este o lege care îi duce acolo unde le este locul, la pensie. Cei de la TESA stau bine, iar muncitorii chiar nu mai pot să muncească. Sunt oameni care au adeverințe medicale din care reiese faptul că nu mai au voie să muncească. Au spus că vor face orice”, a spus Nicu Bunoaica, la Radio Infinit.
Sindicalistul din cadrul companiei energetice l-a sunat și pe președintele PNL, Ludovic Orban, tocmai pentru a-i prezenta situația. Orban i-a dat asigurări că va discuta cu ministrul Muncii, Raluca Turcan.
”L-am sunat pe domul Orban, mi-am permis să îl sun. I-am explicat ce se întâmplă aici și nu știa că legea nu este aplicabilă. A rămas uimit. Mi-a spus că va discuta cu ministrul Muncii, Raluca Turcan, și va ajuta minerii. Eu cred că dânsul se va implica serios pentru mineri”, a mai adăugat Bunoaica.
Din informațiile noastre, Casa de Pensii Mehedinți nu a primit dosarele minerilor, dar încă nu s-a pronunțat nicio casă de pensii pe o cerere depusă.