Burlan: Orice abatere înseamnă rambursarea împrumutului

Chiar dacă planul ce vizează restructurarea Complexului Energetic Oltenia nu a fost aprobat încă de Comisia Europeană, oficialii companiei știu una și bună. Trebuie să respecte toate termenele subliniate în documente. În caz contrar, riscă să piardă bani și să restituie ajutorul de restructurare.

Cel mai dificil de făcut va fi realizarea grupurilor pe gaze și a parcurilor fotovoltaice. Va fi nevoie, pentru aceste obiective, și de câțiva ani. “În ultimii trei ani, nu am funcționat cu mai mult de trei grupuri la Rovinari. Grupul V era în reparații capitale, va fi pus în funcțiune în 2022. Nu am funcționat cu două sau trei la Turceni, cu mai mult de un grup la Ișalnița sau Craiova. Cam acesta va fi numărul de grupuri rămase în funcțiune și după 2025. Trei grupuri la Rovinari, două la Turceni, grupul de la Ișalnița va fi înlocuit cu un grup pe gaz, iar Craiova, intenția noastră este de a externaliza această activitate fiindcă este un activ care produce pierderi și este furnizor de energie termică pentru municipiul Craiova. Termocentrala Craiova va fi în afara Complexului în a doua parte a anului 2023”, a spus Daniel Burlan, directorul companiei energetice.

Ce știu din start oficialii CEO este că trebuie să respecte toate termenele estimate în programul de restructurare. În caz contrar, îi va costa mult.

„Aceste termene trebuie respectate. Orice abatere înseamnă rambursarea împrumutului și ajutorului de restructurare. Va trebui implementat cu toate termenele și asumările pe care le-am estimat în program. Grupurile pe gaze înseamnă un grup la Turceni și un grup la Ișalnița. Sunt cele opt parcuri fotovoltaice, cea mai mare parte în Turceni, Rovinari. Nu trebuie să sperie lumea. Puterea totală instalată va fi mai mare decât ce avem noi acum doar că aceste parcuri au un factor de producție de 15%. Aceste energii fac să scadă emisiile de CO2, de la 0,89 la 0,51 tone CO2/mwh. Prețul, dacă este 30 de euro, scade undeva la 18 euro. Înseamnă o reducere”, a mai spus Burlan, la Accent TV.

CE Oltenia a primit în acest an un ajutor de stat de 251 de milioane de euro, iar în primăvară o să primească un altul de 241 de milioane de euro. Sume consistente sunt prevăzută și pentru anii următori, mai exact până în 2025. 

Vizualizări: 2,438

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: