Sindicalist: Cei 70 de lei au creat o mie și una de nemulțumiri
Cei nici 100 de lei care au fost adăugați la leafa salariaților din Complexul Energetic Oltenia continuă să stârnească revoltă în rândul angajaților. Oamenii sunt nemulțumiți de banii prea puțini pe care i-au primit. „Cei 70 de lei au creat o mie și una de nemulțumiri. Oamenii merită mult mai mult”, a semnalat din nou liderul de sindicat Gabriel Căldărușe.
Suma infimă pe care au primit-o minerii și energeticienii i-a nemulțumit pe oamenii nevoiți să muncească în condiții dificile în cariere ori termocentrale. Au fost la mijloc prea puțini bani să se poată îndrepta inechitățile salariale în raport cu nevoile.
Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a explicat că banii au fost prea puțini și nici măcar nu au fost percepuți ca majorare de salariu. “Ne interesează pensionarea la 55 de ani și, pe mai departe, menținerea grupei de vârstă și după 1 septembrie 2021, salarizarea să fie cât mai bună. Cei 70 de lei care au creat o mie și una de nemulțumiri și vor mai crea. Nu vorbim de subiectivism și de lucruri obiective, dar să poți să rezolvi măcar o parte din probleme, îți trebuie sume mult mai mari care să fie acordate salariaților. Aceste sume sunt în concordanță cu efortul extraordinar pe care îl depun angajații din cariere și termocentrale. La 70 de lei, e clar că gradul de nemulțumire este extraordinar. Faceți un exercițiu. Împărțiți câte 70 de lei la 12 mii de oameni și vedeți dacă veți crea nemulțumiri. Vorbim de o sumă ridicol de mică”, a spus Căldărușe, la Târgu Jiu TV.
Sindicalistul a adăugat că oamenii merită mult mai mult decât le-a pus la dispoziție acum conducerea companiei și speră ca aceste nedreptăți să se remedieze pe viitor. „Așteptările, pe bună dreptate, ținând cont de munca depusă de salariați, sunt mult mai mari. Oamenii merită mult mai mult. Eu nu pot să spun nici că aceasta a fost o mărire. Oamenii merită mai mult comparativ cu ce au primit la momentul acesta”, a mai explicat liderul SMEO.