CE Oltenia va rămâne fără mii de mineri. Burlan: Avem prevăzute și plăți compensatorii
În jur de patru mii de mineri și energeticieni vor dispărea de pe statul de plată al Complexului Energetic Oltenia în următorii patru ani. Oficialii companiei au anunțat că aceștia vor îndeplini condițiile de pensionare, dar au fost prevăzute și plăți compensatorii pentru cei care vor vrea să plece mai devreme din câmpul muncii.
În total, a explicat Daniel Burlan, directorul companiei energetice, vor pleca aproximativ patru mii de angajați. Cei mai mulți vor ieși la pensie din minerit.
Dacă vor exista însă și salariați care vor decide să plece mai devreme din companie, aceștia vor avea posibilitatea să ceară plăți compensatorii. „În această perioadă, 2021 – 2025, vor ieși ca personal restructurat, din energie 1600 de salariați, iar din minerit în jur de 2.700 de salariați. Aceștia îndeplinesc condițiile de pensionare în această perioadă. Nu șomaj. Avem prevăzute plăți compensatorii pentru acel personal care vrea să iasă mai devreme din societate”, a spus Burlan, la Accent TV.
Media de vârstă în cadrul companiei, în special în producție, este în jur de 50 de ani. Complexul mai numără aproximativ 12 mii de angajați în prezent.