Burlan: Cunoaștem care sunt problemele de personal

Noi concedieri colective sau pensionări anticipate anul viitor la Complexul Energetic Oltenia? Răspunsul va fi dat anul viitor, când vor începe negocierile noului Contract Colectiv de Muncă.

Incertitudinile legate de aplicarea Legii 197/2021, privind pensionarea anticipată a minerilor și energeticienilor, dar și amânarea aprobării planului de restructurare a CE Oltenia fac dificile previziunile legate de politica de personal.

CE Oltenia mai are în jur de 11 mii de salariați și, dacă legea 197 va fi aplicabilă așa cum vor sindicatele, ar urma în jur de patru mii de pensionări până în primăvară. Altfel, s-ar pune problema a două mii de concedieri colective.

Cert este că lipsa de personal în carierele miniere și termocentrale se simte de mai mult timp. Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a spus că vor fi făcute angajări, acolo unde este deficit de personal. “Vor fi perioade în care vom face angajări pe perioadă determinată pentru a putea asigura funcționarea echipamentelor”, a spus Burlan la Accent TV.

Deja în această toamnă au fost angajați tineri absolvenți de învățământ dual. “Cunoaștem care sunt problemele de personal, am angajat acum tineri care au terminat școala de ucenici, ne orientăm pentru perioada următoare și la alte categorii de personal pe care să le angajăm acolo unde este deficit de personal”, a spus Burlan.

Vizualizări: 3,511

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: