Burduja: Ne străduim să prelungim viaţa termocentralelor pe cărbune

Ministrul Energiei a anunţat că se fac eforturi pentru a fi prelungită viaţa termocentralelor pe cărbune.  

"Am vorbit cu premierul Marcel Ciolacu, am vorbit şi în comandament, că ne străduim să prelungim viaţa termocentralelor pe cărbune, cel puţin până avem alte grupuri pentru a le înlocui, respectiv grupuri pe gaz, pentru că specialiştii vă pot spune, producţia de energie în bandă, deci continuă, spre deosebire de cea intermitentă cum este cea din parcurile solare sau eoliene, este necesară şi pentru echilibrarea sistemului, este necesară şi pentru a avea totuşi un preţ competitiv la energie electrică”, a explicat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja a fost întrebat, sâmbătă seară, la Antena 3, care sunt măsurile care trebuie luate pentru a ajuta sistemul energetic să facă faţă caniculei.
”Pe termen scurt, discutăm despre măsuri pentru creşterea producţiei de energie electrică din partea producătorilor români. Mă refer în mod special la Complexul Energetic Oltenia, unde avem patru, cinci sau chiar şase grupuri care sunt puse în funcţie de necesităţile sistemului. Mă refer la Complexul Energetic Valea Jiului şi Termocentrala de la Paroşeni. Mă refer la ELCEN Bucureşti, care a pornit CET Sud. Prin aceste măsuri am reuşit să aducem încă 400-500 de megawaţi în Sistemul Energetic Naţional producţie, astfel încât pe de o parte, să nu avem niciun fel de problemă din perspectiva adecvanţei sistemului, disponibilităţii energiei electrice şi, pe de altă parte, să mai calmăm pieţele, să reducem preţul de pe piaţă. Pentru români, sigur că nu se resimte în preţul per kilowatt/oră o asemenea situaţie de caniculă, pentru că ei au facturile plafonate şi această schemă este valabilă până în primăvara anului viitor, până la 1 aprilie”, a declarat Sebastian Burduja. 

Vizualizări: 1,574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: