Buget de criză pentru luminițe și concerte în două orașe din Gorj

Primarii din județul Gorj alocă bugete reduse pentru festivităţile din luna decembrie. Aceştia preferă investiții și dezvoltare locală în locul cheltuielilor extravagante.

La Târgu-Cărbuneşti, edilul păstrează tradiţia festivalului de colinde: „Nu facem târguri şi concerte, avem undeva în jur de 30.000 lei, aici însemnând iluminatul festiv, focul de artificii din noaptea de Revelion. Noi suntem un orăşel mic. Mai avem în jur de 30.000 lei pentru cadourile de Crăciun, pentru elevii si copiii instituţionalizaţi de pe raza oraşului şi mai avem ceva pentru festivalul „E vremea colindelor”, pe care îl organizăm de ceva timp. Suntem la ediţia a şaptea”, a transims Dănuţ Birău, pentru ziarul Pandurul.

Şi la Bumbeşti-Jiu cheltuielile sunt reduse. Autoritatea publică preferă să utilizeze banii pentru investiţii şi dezvoltare: „În practica de până acum, la Bumbeşti Jiu nu am avut şi nu vom avea astfel de manifestări care cheltuiesc bani publici, din punctul meu de vedere, inutil. Încercăm să folosim banii publici pentru investiţii, pentru dezvoltare. Singurul lucru pe care îl facem, de regulă, în decembrie, este legat de împodobirea oraşului la o dimensiune decentă şi sfârşitul de an îl petrecem la un foc de artificii. Sunt activităţile consacrate, pe care le păstrăm. Noi ne rezervăm banii pe care am reuşit să îi strângem pentru investiţii, pentru funcţionare şi lăsăm aceste chestiuni care ţin de nişte festivisme, „mai la coadă”. Nu vom face lucruri ieşite din comun şi vom acţiona ca în fiecare an pentru suplimentarea împodobirii oraşului cu lumini ornamentale. Vom face activităţi la nivelul şcolilor, cu grupuri de elevi pentru colinde, astea nu costă bani. De regulă, toate activităţile care sunt desfăşurate la Bumbeşti Jiu, în acest scop, sunt sub 50.000 lei”, a transmis edilul Constantin Bobaru, pentru ziarul Pandurul.

Vizualizări: 773

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: