Bogoi: Părerea mea e că a fost gol

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Adrian Bogoi, a remarcat creşterea din jocul echipei sale, chiar dacă aceasta nu a primit în ultimul timp întăriri semnificative. Tehnicianul s-a declarat convins că echipa sa a înscris un gol valabil la meciul de sâmbătă din etapa a patra a Ligii 2 cu ACS Viitorul.  

Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să se impună pe teren propriu în meciul cu ACS Viitorul, fostă ACS Energeticianul, fostă ACS Şirineasa, dar a arătat un progres în joc faţă de primele trei etape şi a reuşit să ia primul punct din acest sezon.

La finalul jocului, antrenorul gazdelor, Adrian Bogoi, a spus că punctul obţinut este unul de moral pentru echipa sa care a făcut progrese în joc faţă de primele trei etape: „Consider că am făcut un meci destul de bun, împotriva unei echipe mult mai experimentate, cu jucători care au evoluat chiar şi în Liga 1, dar şi la Liga 2 destul de mult timp. Această echipă cu care am jucat noi e alcătuită din cei mai buni jucători de la două echipe, prin fuziunea loturilor de la Luceafărul Oradea şi Energeticianul. Cred că jocul nostru a fost unul bun, chiar peste al echipei adverse, care are în lot foşti prim-divizionari. Noi am promovat mulţi juniori, dar cu toate acestea cred că am fost peste adversari”.

Bogoi a remarcat şi faptul că echipa sa a avut cele mai mari ratări în acest meci şi a precizat că mingea a depăşit cadrul porţii la faza golului celor de la Pandurii, nevalidat de arbitri: „Am avut şi două mari oportunităţi de a câştiga meciul. Puteam marca la ratarea lui Kim, din minutul 3, când acesta a trimis peste poartă fiind singur cu portarul, de la doi metri. Şi a mai fost acea fază controversată din repriza secundă, la centrarea lui Trancă, când eu zic că mingea a depăşit linia porţii şi intrat în poartă. Părerea mea e că a fost gol”.

Controversata fază din minutul 51 a dus la nemulţumirea suporterilor care se aflau foarte aproape de poartă, şi chiar în spatele acesteia, şi au văzut mingea intrând în poartă, de unde a fost scoasă de portarul oaspeţilor, căzut fiind dincolo de linia porţii. 

După acest prim punct câştigat, Pandurii se află pe penultimul loc în clasament şi va juca etapa viitoare în deplasare, cu Campionii FC Argeş.

Vizualizări: 979

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: