Bilanț tragic în SUA după trecerea uraganului Milton
Trecerea uraganului Milton a produs, în statul american Florida, cel puțin 16 morți, a generat pagube estimate la 50 de miliarde de dolari, iar peste două milioane de locuinţe erau încă lipsite de curent electric în seara de vineri, 11 octombrie 2024, relatează AFP.
"Nu am cunoscut cel mai rău scenariu, dar am fost loviţi puternic", a declarat Ron DeSantis, guvernatorul acestui stat din sud-estul Statelor Unite, lovit deja la sfârşitul lunii septembrie de un alt uragan puternic, Helene, care a ucis cel puţin 237 de persoane, dintre care 15 în Florida.
"Specialiştii estimează că (Milton) a provocat daune de aproximativ 50 de miliarde de dolari", a declarat vineri preşedintele american Joe Biden, care va vizita duminică regiunea afectată.
Şaisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe comitate, potrivit autorităţilor locale, cel mai afectat fiind Saint Lucie (şase morţi), pe coasta de est a peninsulei. Această zonă, ca şi altele, a fost puternic lovită de tornade care s-au format chiar înainte ca uraganul să atingă uscatul în apropiere de Sarasota, miercuri seara.
Milton a traversat apoi peninsula spre est în timpul nopţii, ajungând în Atlantic.