Motivul pentru care două femei au fost date jos din avion

Două prietene, Tara Kehidi și Teresa Araujo, au fost date jos dintr-un avion Spirit Airlines de la Los Angeles la New Orleans, pe 4 octombrie, din cauza ținutei lor.

Purtând inițial pulovere, cele două femei au fost nevoite să le scoată din cauza lipsei de aer condiționat a avionului, rămănând în tricouri crop care le-a dezvăluit o mică parte din abdomen.

Potrivit New York Post, un însoțitor de bord s-a apropiat de Tara și Teresa, rugându-le să ”își pună ceva” pe ele. ”Ne-au tratat ca pe niște criminali”, au susținut americancele.

Când a fost întrebat despre codul vestimentar al companiei aeriene, însoțitorul ar fi plecat. Femeile au susținut că nu li s-a dat o explicație clară, iar ulterior au trebuit să cheltuiască câte 1.000 de dolari pentru a rezerva o altă cursă.

„Eu și prietena mea am avut o experiență groaznică, vineri, cu zborul 387 de la LAX la New Orleans. Am fost hărțuite de un însoțitor de bord care ne-a spus să ne acoperim busturile. Alți pasageri au încercat să ne apere, dar, în cele din urmă, ne-a avertizat că, dacă nu vom părăsi avionul, va chema poliția”, a precizat apoi Teresa Araujo, pe rețelele sociale.

Vizualizări: 1,557

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: