Belgienii caută baby sitter. Nemții, factori poștali!
Gorjenii fără un loc de muncă și dornici să facă bani peste hotare au la dispoziție, prin serviciul EURES, 269 de locuri de muncă în ţările Spatiului Economic European. Angajatorii din aceste țări caută să angajeze de la florar decorator până la bucătari, ingineri și șlefuitori.
Angajatorii din Belgia ofera un post de baby sitter la o familie. Se cere experiență în domeniu timp de 2 ani, bune cunoștințe de limba engleză, flexibilitate în privința orelor de lucru. Angajatorul oferă contract de muncă pe perioada nedeterminată, iar salariul este de 650 Euro net/luna. Familia ofera gratuit cazare și masă. Cei din Germania oferă cetăţenilor români locuri de munca pentru diverse meserii: factor postali, ergoterapeut, ingineri. Oferă salariu de circa 2000 euro brut/lună pentru factorii postali iar pentru ingineri sunt negociabile, în funcție de pregatire și experiență. Persoanele interesate trebuie sa aiba calificare in domeniu şi să cunoască limba germană.
Pentru gorjenii care vor să lucreze în Irlanda sunt disponibile locuri de munca în domeniile florar decorator și ciontolitor/tranșator carne. Salariul oferit este de min 10 euro brut/ora pentru florar decorator și min 9,15 euro/oră pentru ciontolitor/tranșator carne. Contractele de muncă oferite sunt pentru perioadă nedeterminată.
Angajatorii din Marea Britanie oferă job-uri de bucătari și îngrijitori persoane. Pentru bucătari salariul oferit este cuprins între 15.000 - 25.000 lire/an, iar pentru îngrijitori persoane 7,5 lire/oră. Cei din Norvegia oferă locuri vacante de doctoranzi în departamentul biomedical. Salariul oferit de norvegieni este de 59.000 euro brut/an și contract de muncă pentru o perioadă de 3 ani, cu normă întreagă. Persoanele interesate trebuie sa dețină master sau doctorat în matematică și să cunoască foarte bine limba engleza.
În Olanda sunt locuri vacante de dulgheri și programatori/designeri software. Pentru dulgheri salariul este de 350-400 euro pe săptămână iar pentru programatori/designeri software este de 2000-4000 euro/lună. În Republica Ceha sunt locuri de muncă pentru șlefuitori/pilitori și șoferi profesioniști pentru camion (transport intern si international). Se oferă contracte de muncă pe perioada nedeterminata iar salariile oferite sunt intre 450-1800 euro/luna.
Și angajatorii din Slovacia caută să angajeze. Au nevoie de șoferi camion și îngrijitori persoane- infirmieri. Se oferă contracte de muncă pe perioadă nedeterminată iar salariile oferite sunt între 1700-2050 euro net /lună pentru șoferi și între 500-650 euro/lună pentru îngrijitorii persoane. Pentru persoanele care doresc un loc de munca în Suedia sunt oferite posturi în domeniile mecanic auto, vopsitor auto, tinichigiu auto sau femei de serviciu. Se oferă contracte de muncă pe perioadă nedeterminată iar salariul oferit este de 1050 lei în țară și 900 euro net/luna în Suedia.