Beat şi fără permis de conducere

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Câlnic, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, la data de 4 iulie, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Câlnic, iar în urma testarii cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Vizualizări: 1,164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: