Bărbat găsit decedat într-un canal
Tragedie într-o familie din comuna Bâlteni! Un bărbat a decedat după ce a căzut într-un canal.
Poliția a deschis un dosar penal în acest caz.
"La data de 4 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin 112, de către un cetățean din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că un bărbat se află căzut într-un canal și nu prezintă semene vitale.
În urma sesizării, la fața locului s-au prezentat polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, împreună cu un echipaj de ambulanță, cei din urmă stabilind decesul bărbatului.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, în noaptea trecută, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Bâlteni, sat Peșteana Jiu, ar fi căzut într-un cămin ce permite accesul la o conductă de gaze.
Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a transmis IPJ Gorj.