Banța a cerut demisia lui Caragea
Fostul prefect Victor Banța a confirmat ieri, într-un interviu acordat postului de televiziune Gorj TV, informația potrivit căreia în primăvara anului trecut a cerut demisia adjunctul de atunci al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Viorel Caragea. Banța spune că a vorbit inclusiv cu ministrul de interne, dar nu a avut câștig de cauză. Fostul prefect îl suspecta atunci pe Viorel Caragea că a mușamalizat o anchetă referitoare la un accident căruia i-a căzut victimă chiar mașina soției sale. Acum, Banța spune că aproape a uitat incidentul și îi dorește lui Viorel Caragea succes în noua funcție de comandant al IPJ Gorj.
Accidentul despre care Banța spune că a fost mușamalizat a avut loc în luna martie a anului trecut, chiar cu o zi înainte de instalarea sa oficială în funcția de prefect. Fostul șef al județului a povestit cum mașina familiei sale, parcată în fața casei pe care o are în cartierul Meteor, a fost lovită de un alt autoturism condus de un copil de etnie rromă. Dacia Break condusă de tânărul rom era urmărită de un echipaj de poliție, existând suspiciunea că era vorba de un trafic ilegal de materiale neferoase. Aceasta a fost povestea aflată de Victor Banța și de soția lui de la vecinii care au văzut accidentul. Vecinii povesteau că tânărul de la volan avea mai puțin de 18 ani și nu avea permis de conducere.
Ei bine, din ancheta poliției, realizată, conform lui Victor Banța, de adjunctul de atunci al IPJ Gorj, Viorel Caragea, a rezultat cu totul altceva. Astfel, în ciuda declarațiilor inițiale ale martorilor la eveniment, precum și ale polițiștilor care urmăreau autoturismul suspect, din ancheta lui Caragea a rezultat că la volan s-ar fi aflat Ion Mihai, tatăl tânărului despre care se presupunea că ar fi condus de fapt mașina. Cum Ion Mihai avea permis de conducere, abaterea de la lege era mai mică și acesta s-a ales doar cu amendă și cu permisul suspendat.
“Am cerut demisia, dar nu s-a întâmplat nimic”
Victor Banța povestește că a cerut atunci demisia atât a lui Caragea, cât și a șefului Poliției Rutiere pe Gorj: “Mașina mea, parcată în fața porții pentru câteva minute, a fost lovită de un alt autoturism care a fugit de la locul accidentului. Soția mea a mers la poliție, iar acolo, deși din ceea ce îi povestiseră vecinii, știa că la volanul mașinii era un copil de etnie romă. La poliție a văzut că a venit un om matur, un om în vârstă, probabil tatăl autorului accidentului. Am vorbit atunci și cu comandantul poliției, domnul Nicolescu, care la început a avut tendința să îmi dea dreptate, pentru că era o discrepanță foarte mare între spusele vecinilor și ceea ce vedea soția că se petrece la poliție”.
Victor Banța spune că, în ciuda faptului că mașina care a produs accidentul era urmărită de o mașină de poliție atunci când s-a produs accidentul, ancheta nu a făcut referire la posibilul trafic de materiale furate. Totul s-a terminat cu o simplă amendă, spune fostul prefect, care a adăugat că în acea zonă se petrec multe ilegalități. Noul șef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, nu a răspuns ieri la telefon pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la acest caz.
Lui Banța i-a trecut supărarea
Victor Banța povestește că la vremea respectivă era extrem de nemulțumit de mersul anchetei: “În urma acestui incident, am cerut demisia domnului Caragea, pentru că inițial eu eram convins că era altcineva la volan, din spusele vecinilor mei. Dar, la anchetă a ieșit altceva. Nu s-a luat nicio măsură cu domnul Caragea, s-a apreciat probabil că ancheta acestuia a fost corectă. Eu nici acum nu sunt convins că persoana amendată a fost la volan. Dar acum, ce să vă spun, nici eu, nici soția mea nu am fost la locul accidentului. Una este ce credem noi, altceva este rezultatul anchetei respective. Eu chiar am discutat și cu ministrul de Interne treaba asta. Și comandantul de atunci, Constantin Nicolescu, a rămas puțin îndoit de ancheta respectivă. Dar, repet, nu contează ce cred eu sau altul, contează ce a rămas scris în urma anchetei respective”.
Fostul prefect Victor Banța spune că aproape uitase acest incident, care a fost relatat zilele trecute de un ziar de investigații online. Acum, Banța spune că “până la urmă, relația cu fostul adjunct a fost mulțumitoare” și îi dorește succes lui Viorel Caragea în noua funcție.