Ciurel nu a spus adevărul în privinţa primei de 150.000 de lei
Directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Gheorghe Daviţoiu, susţine că predecesorul său în funcţie, Laurenţiu Ciurel, a încasat singur o primă de 50.000 de lei de la unitate în cursul anului trecut, sumă pe care nu a mai împărţit-o cu altcineva, aşa cum declarase acesta anterior. Astfel, fostul director general e făcut mincinos de actualul său şef, mai ales că moşierul susţinea că i s-ar fi cuvenit o sumă de trei ori mai mare, pe care a refuzat-o "din decenţă".
Banii ajunşi în buzunarele fostului moşier au fost daţi în baza realizării indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractul de mandat pentru anul 2007, an în care Ciurel a fost director din luna mai, înaintea sa fiind în funcţie Ion Dondera. Conform lui Daviţoiu, Dondera a încasat şi el circa 20.000 de lei, sumă care i se cuvenea pentru perioada în care a condus unitatea. "Eu nu ştiu de ce îl mai băgaţi în seamă pe Ciurel, credeam că v-aţi obişnuit cu declaraţiile lui şi cu adevărul din ele. E vreo somitate sau vreo autoritate ca să fie el băgat în seamă? V-a minţit în privinţa primei aşa cum i-a minţit pe alţii că a avut nu ştiu ce rezultate sau performanţe. El a luat o jumătate de miliard de lei vechi şi Dondera a primit şi el 200 de milioane, ca să fie clar. În total sunt vreo 700 şi ceva de milioane. Deci, ce spune el prin conferinţe presă că a împărţit banii cu fostul director general nu are cum să fie adevărat, ca să fie clară treaba", spune Daviţoiu.
Precizările respective sunt făcute la o zi după ce Laurenţiu Ciurel a declarat, într-o conferinţă de presă, că a refuzat anul trecut să încaseze o primă de 150.000 de lei, acceptând să primească doar 57.100 de lei, din care i-a oferit 20.000 de lei predecesorului său, Ion Dondera. Ciurel a menţionat că suma i s-a părut foarte mare şi a refuzat să încaseze toată prima pe considerentul că oricum avea un salariu de circa 18.000 lei. "În anul 2008 am refuzat prima de un miliard şi jumătate de lei vechi ce mi se oferise şi care mi se cuvenea legal pentru că mi s-a părut exagerată. Aveam un salariu enorm, de vreo 3 ori şi jumătate decât al actualului director general, şi la fel voi proceda şi anul acesta când vor lua în discuţie realizarea indicatorilor de performanţă", afirm Ciurel luni în conferinţa de presă pe care a susţinut-o alături de amicul său Ion Răuţ.
Dondera n-a luat banii de primă de la Ciurel
Gheorghe Daviţoiu afirmă că prima de la nivelul anului trecut, pentru realizarea indicatorilor din 2007, a fost de circa 70.000 de lei, nu de 150.000 de lei, cum afirmase Ciurel. "Nu ştiu de unde a scos-o pe asta cu un miliard şi jumătate că asta a fost pentru Turceni valabilă. La rezultatele lui suma era cam la jumătate şi asta pentru că unitatea a fost condusă bine în prima parte a lui 2007, că dacă era el de la începutul anului cine ştie ce prostii mai făcea pe aici", spune actualul general.
Fostul director general Ion Dondera a declarat că el şi-a încasat prima de 20.000 de lei de la complexul energetic, nu din banii lui Laurenţiu Ciurel. "Cum să-mi dea Ciurel mie banii ăştia? Nu ştiu de ce vrea să-şi aroge singur nişte merite, dar eu am luat banii de la unitate. Cât a luat el e treaba lui, dar la realizarea indicatorilor de performanţă în 2007 am avut şi eu o contribuţie importantă pentru că până în mai când a venit el eu am fost director general. Am contract de mandat înregistrat oficial şi în baza lui am primit aceşti bani", afirmă Dondera.
Laurenţiu Ciurel a fost director general al CE Rovinari până la începutul acestui an, când a fost schimbat din funcţie şi înlocuit cu Gheorghe Daviţoiu. Ciurel a stat de atunci şi până acum în concedii medicale sau de odihnă, el anunţând luni că a solicitat să fie trimis în concediu fără plată, fiind nemulţumit de postul de inginer care i s-a oferit în cadrul unităţii, post pe care Daviţoiu declară că i l-a oferit în baza solicitării personale a fostului moşier.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp