Băncile mențin standardele de creditare și în T3 2021

Băncile din România au trimis, încă de la începutul anului 2021, semnale care indică o revenire și o impulsionare a creditării, cu o cerere de credite care înregistrează o evoluție ascendentă în cazul populației. Acest lucru se datorează și faptului că în prezent, previziunile economice sunt mult mai optimiste, estimările privind evoluția economiei românești fiind mult îmbunătățite. 

Majoritatea instituțiilor financiare bancare au raportat o evoluție a cererii pentru creditele de consum cu sau fără ipotecă constantă și au menținut standardele de creditare și în cel de al doilea trimestru al anului. În plus, prognoza indică o menținere a standardelor sau chiar o relaxare moderată a acestor condiții și în T3/2021. 

Standarde de creditare și măsuri de reglementare în T2 2021


La nivel european, încă de la începutul anului, în unele țări s-au luat măsuri de reglementare la nivel național pentru a aborda o serie de probleme identificate cu privire la creditele de consum și cele ipotecare. Spre exemplu în Suedia au fost introduse noi măsuri de reglementare care includ plafoane stricte de rate ale dobânzii și de costuri, autorizarea unor instituţii financiare nebancare specializate în acordarea de împrumuturi pentru companii precum OPR Företagslån sau supravegherea mai atentă a comercializării produselor de credit.

Potrivit specialiștilor de la Paydaysverige o abordare mai strictă a Autorității Suedeze de Supraveghere Financiară ar putea face dificilă extinderea acestor tipuri de afaceri într-o piață supusă unei concurențe acerbe, fără a opri însă expansiunea pieței de credite pe termen scurt și mediu.

Deși băncile din zona euro, au continuat să mențină o înăsprire moderată a accesului, în special în zona creditelor de consum (5 % procent net), în România,  percepția cu privire la solvabilitate precum și toleranța la risc a băncilor a continuat să imprime o ușoară creștere a limitării creditării și în cel de al doilea trimestru al anului 2021, continuând astfel trendul înregistrat la începutul anului.Cu toate acestea, presiunea concurențială a reprezentat principalul element care a determinat o ușoară relaxare în ceea ce privește acordarea împrumuturilor imobiliare. 

Pentru creditele de consum acordate populației, în T2/2021 s-au înregistrat și alte aspecte importante în ceea ce privește evoluția cererii de credite de consum și termenii contractelor:

• 89% dintre instituțiile bancare au înregistrat o creștere ponderată a cererii de credite fără ipotecă;

• 86% dintre acestea au înregistrat o evoluție aproape invariabilă a cererii pentru credite de consum cu ipotecă;

• peste 58% dintre instituții financiare bancare au semnalat o majorare moderată a cererii, pe sectorul destinat cardurilor de credit, 20 % o scădere și 22 % o menținere relativ constantă a acestui sector de creditare.


Previziuni și așteptări pentru T3 2021


Standardele de creditare au fost menţinute constant în T2/2021, în linie cu aşteptările băncilor din trimestrul anterior. Totodată, pentru T3/2021, instituţiile de credit prognozează o evoluţie similară, indiferent de tipul împrumuturilor.

Previziunile și așteptările pentru T3/2021 indică, cu precădere, o menținere a standardelor de creditare, atât în ceea ce privește creditele de consum și termenii de creditare și pentru volumul total al creditelor de consum, cât și în cazul creditelor de consum cu ipotecă, pentru cele fără garanție ipotecară sau carduri de credit.

Vizualizări: 1,821

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: