Băloi: Direcţia de Patrimoniu a încurcat licențierea a trei echipe
Fost conducător de fotbal în Liga 1 la Pandurii Târgu Jiu şi acum vicepreşedinte al AJF Gorj, Daniel Băloi s-a arătat revoltat de faptul că că FCU Craiova s-a mutat la Severin. Mai grav decât acest lucru este pentru Băloi faptul că Direcţia de Patrimoniu din subordinea Primăriei Târgu Jiu a încurcat procesul de licenţiere al celor trei echipe care au evoluat pe Stadionul Municipal.
Fost arbitru şi oficial al AJF Gorj în prezent, fost secretar general al Clubului Pandurii Târgu Jiu, Daniel Băloi a criticat modul în care Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu administrează stadionul din Târgu Jiu.
Responsabil mult timp la Pandurii cu licenţierea clubului, Băloi a criticat faptul că echipa FCU Craiova a fost silită să plece la Severin pentru că acolo nu i se interzice să joace meciuri amicale pe stadion şi mai ales faptul că cei de la Patrimoniu au încurcat cele trei echipe care jucau pe stadionul din Târgu Jiu în procesul de licenţiere: „Deciziile aberante ale Direcției de Patrimoniu vin pe bandă rulantă, dovedind faptul că oamenii de acolo chiar nu au nici o treabă cu sportul, lucru confirmat în ultimele luni de zile. Deși, în urmă cu câteva zile, pe stadion si pe gazon au putut intra fără probleme sute de absolvenți pentru festivitatea de final de an, şi a fost foarte bine, nu s-a putut disputa un meci amical între Pandurii și FCU Craiova. Trebuie menționat faptul că echipa din Bănie a evoluat în Liga a 3-a la Târgu Jiu, onorându-și obligațiile financiare asumate. Devine tot mai clar faptul că cei care administrează stadionul nu cunosc nimic despre ce înseamnă pregătirea unui sezon fotbalistic în condiții normale sau sunt rău intenționați. Mai mult decât atât, cei de la Patrimoniu au încurcat în procesul de licențiere toate cele trei echipe care ar fi dorit să joace la Târgu Jiu, propunându-le încheierea unor contracte de eveniment pentru fiecare joc în parte, lucru aflat în afara regulamentelor FRF. ... Cei de la Patrimoniu i-au făcut pe cei de la FCU Craiova să se mute la Severin, unde există profesioniști în administrarea stadionului și înțelegere la primărie. Încet, dar sigur, în loc să ne organizăm și să atragem cluburi și meciuri, ne ocupăm doar de șicane și de decizii aberante care contravin spiritului sportiv. Pentru că totul în sport se desfășoară în temeiul legii, dar în spiritul jocului!”
Fostul arbitru se referă la prevederi din legile jocului pe care oamenii de fotbal ştiu să le aplice şi în afara terenului de joc, în organizarea meciurilor, pregătirea stadioanelor pentru meciuri ori în procesul de licenţiere.