Pandurii – Dinamo pe Municipalul din Târgu Jiu?
LPF le-a cerut cluburilor din Liga 1 să aleagă una dintre variantele prin care să se încheie sezonul din play-out. Cele două variante prevedeau soluția „puncte per meci din sezonul regulat + play-out”, variantă care ar fi avantajat-o pe Dinamo, sau soluția „puncte per meci din play-out”, variantă prin care Dinamo ar fi retrogradată.
Dinamo ar putea juca sezonul viitor pe Municipalul din Târgu Jiu cu Pandurii. Cluburile din Liga 1 au votat cum va fi stabilit clasamentul din play-out-ul Ligii 1 şi s-a ales varianta a doua supusă votului, adică puncte per meci în play-out, prin care Dinamo va fi retrogradată, anunță Telekom Sport. Au fost 7 voturi pentru varianta a doua, 6 voturi pentru prima variantă, puncte per meci în sezonul regulat şi play-out, în timp ce U Craiova s-a abţinut, mai notează sursa citată.
Dinamo are programat pentru miercuri meciul cu Viitorul, urmând ca apoi sezonul din Liga 1 să fie încheiat.
Clasamentul variantei 2 (puncte per meci din play-out) – varianta aleasă de cluburi
1.Hermannstadt 1,91
2. Viitorul 1,69
3. Clinceni 1,62
4. Voluntari 1,62
5. Iași 1,38
6. Sepsi 1,17
7. Dinamo 0,87
8. Chindia 0,63
Clasamentul variantei 1 (puncte per meci din sezonul regular + play-out)
1. Viitorul 1,58
2. Hermannstadt 1,24
3. Sepsi 1,23
4. Dinamo 1,20
5. Clinceni 1,10
6. Voluntari 1,05
7. Iași 1,02
8. Chindia 0,86