Automedicația reprezintă practica administrării unuia sau mai multor medicamente din proprie inițiativă, fără utilizarea unei prescripții medicale sau fără recomandarea unui specialist acreditat din domeniul sănătății. Automedicația se definește ca selecția și utilizarea de medicamente de către indivizi (sau membri ai familiei acestora) pentru a trata condiții sau simptome autorecunoscute sau autodiagnosticate.

Câteva beneficii au fost corelate cu automedicația corespunzătoare, printre care: accesul crescut la medicație și relaxarea pacientului, rolul activ al pacientului în îngrijirea personală, o utilizare superioară a abilităților medicilor și farmaciștilor, precum și povara redusă (sau cel puțin optimizată) asupra guvernelor datorată cheltuielilor în domeniul sanitar și legate de tratamentul problemelor de sănătate minore.

Cu toate acestea, automedicația este departe de a fi o practică sigură, în particular în cazul automedicației necorespunzătoare. Potențiale riscuri ale automedicației includ: autodiagnosticarea incorectă, întârzieri în cătarea sfatului medical atunci când acesta este necesar, reacții adverse rare, dar severe, interacțiuni medicamentoase periculoase, administrarea medicamentoasă incorectă, dozarea incorectă, alegerea unei modalități de terapie eronate, mascarea unei boli severe, precum și riscul de dependență și abuz.

Automedicația este un fenomen global și potențial contribuitor la rezistența patogenilor umani la antibiotice. Consecințele adverse ale unei astfel de practici ar trebui să fie întotdeauna subliniate în comunitate. Utilizarea exagerată și irațională a antibioticelor fără recomandare medicală poate rezulta într-o probabilitate mai mare de terapie incorectă și necorespunzătoare, diagnosticare incorectă, întârzieri ale tratamentului corespunzător, rezistența la patogeni și morbiditate crescută.

Automedicația este, de cele mai multe ori, soluția aleasă de o persoană ipohondră, spun sociologii. Teama de boală duce la alegerea eliminării simptomelor cu ajutorul medicamentelor obținute fără prescripție medicală. Pe termen lung, acest comportament are riscuri și implicații majore. Din păcate, studiile arată că suntem ”campioni” mondiali la consumul de medicamente eliberate fără rețetă, peste 70% din români se tratează singuri și cel mai grav este faptul că unul din șase consumă antibiotice fără recomandarea medicului.

Opțiunea de a te trata singur este o tendință influențată de mai mulți factori, precum: educația, sexul, statutul socio-economic sau disponibilitatea medicamentelor. Peste toate, consumatorii ajung să practice automedicația din comoditate. În felul acesta, simptomele, ușoare de obicei, dispar, sunt mai eficiente ca timp și costuri, evită complicațiile legate de timp, de programările la medici, de modul de deplasare.

În paralel cu satisfacerea acestor nevoi, intervine și explozia de informație în ceea ce privește afecțiunile și tratamentele lor. Oamenii au acces la foarte multă informație, își asumă un rol activ în vindecare, sunt interesați de prevenție și de tratamente eficiente. Unele studii arată că într-un an, 65% dintre persoanele care sunt active online vizitează site-uri cu teme medicale.

De cele mai multe ori, automedicația implică și autodiagnosticarea. Acesta este cel mai periculos aspect al tratamentului fără consult medical. Multe afecțiuni se manifestă asemănător și, de multe ori, o banală răceală se poate manifesta ca o infecție puternică, sau invers.

Riscurile cauzate de utilizarea iresponsabilă a medicamentelor sunt, de asemenea, îngrijorătoare datorită implicațiilor asupra sănătății noastre nu numai ca indivizi, ci și ca specie. Consumul abuziv de antibiotice a creat o varietate de tulpini de bacterii rezistente la medicamente. Acest lucru reprezintă un risc mai mare pentru sănătate decât majoritatea dintre noi pot să înțeleagă, deoarece o pandemie globală rezultată dintr-o tulpină bacteriană rezistentă la medicamente ar putea deveni dezastruoasă.

Asociația Medicală Mondială (World Medical Association) a publicat un set de instrucțiuni privind automedicația, atât pentru medici, cât și pentru pacienții lor, astfel încât aceștia din urmă să practice o automedicație responsabilă.

În primul rând, autoritățile trebuie să se asigure că medicamentele eliberate fără prescripție medicală disponibile pe piață sunt sigure și nu dăunează sănătății. Spre deosebire de medicamentele fără prescripție medicală, cele prescrise de medic nu sunt sigure decât sub supravegherea acestuia, existând posibilitatea apariției unor efecte adverse și toxicitate, și necesită totodată un anumit mod de administrare.

Farmacistul joacă un rol important în acest proces, fiind primul care intră în contact cu pacientul.
Înainte de a-i furniza medicamente pacientului, este indicat ca farmacistul să poarte o discuție cu pacientul și chiar cu medicul acestuia. Farmacistul are obligația de a-i adresa pacientului întrebări pertinente despre starea de sănătate, astfel încât să îi recomande, în mod obiectiv, medicamentele potrivite. De asemenea, farmacistul este cel care îi oferă pacientului informații legate de modul de administrare al medicamentelor, frecvența, doza și posibilele efecte adverse ale acestora, precum și sfaturi utile pentru o automedicație responsabilă.

Automedicația aduce o serie de beneficii atât pacientului, cât și sistemului de sănătate. Pe de o parte, ajută în prevenirea și tratarea unor simptome ce nu necesită îngrijire medicală, iar pe de altă parte ușurează munca persoanelor din serviciile de sănătate.

Specialiștii precizează că persoanele implicate în acest fenomen, pacienții, medicii, farmaciștii și producătorii de medicamente, trebuie să fie conștienți atât de beneficiile, cât și de riscurile automedicației, iar acestea să fie transmise în mod obiectiv.

Articol realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie, angajat la Cabinetul de Planificare familială din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu