Au șters numele Pandurii din stadion. Primar: Nu știu de ce

Numele PANDURII, scris cu scaune albe în tribuna albastră de la noul stadion municipal, dădea o frumusețe aparte arenei. Dincolo de scandalurile în care a fost târât numele clubului în ultimii ani, Pandurii este brand, este numele echipei care a evoluat pe acest stadion înainte ca mulți dintre noi să ne fi născut. Un nume șters hoțește, la numai câteva săptămâni de la montarea scaunelor.

Constructorul arenei sportive din centrul municipiului Târgu Jiu a înlocuit zilele trecute o parte din scaunele de plastic, pe care tot el le montase acum câteva săptămâni. Mai exact, scaunele albe cu care pe o tribună întreagă scria PANDURII au fost înlocuite cu unele albastre, astfel încât să nu mai scrie nimic.

Decizia nu este asumată de Primăria Târgu Jiu, care este beneficiarul arenei. Primarul Marcel Romanescu susține că cei de la Compania Națională de Investiții (CNI) au luat această decizie și că primăria nu are niciun cuvânt de spus atâta timp cât se lucrează la modernizarea și extinderea stadionului. ”Este o decizie a Companiei Naționale de Investiții. În momentul de față se derulează acest contract între CNI și executant. Noi am predat amplasamentul, ca primărie. Nu mai avem în acest moment niciun fel de putere de decizie asupra acestui lucru. Ulterior, vom prelua stadionul după ce se termină investiția. Nu știu de ce au făcut modificarea, este o decizie a Companiei Naționale de Investiții. Nu știu nici de ce și nici cum”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Primarul Marcel Romanescu nu a putut spune clar nici dacă după ce primăria va reintra în posesia stadionului numele echipei Pandurii se va regăsi în tribună. ”Asta este o analiză care se va face. Nu pot să mă pronunț la momentul acesta”, a mai spus primarul din Târgu Jiu.

Am solicitat un punct de vedere de la Compania Națională de Investiții, să aflăm ce i-a determinat să ia această decizie, dar nu l-am primit până la închiderea ediției.

Miza este legată de administrarea stadionului

Miza este legată de cine va administra arena de 20 de milioane de euro atunci când va fi gata. Nu terenul este interesant, nici tribunele, ci zecile de spații comerciale aflate la km zero al municipiului Târgu Jiu, hotelul de 4 stele, parcarea subterană. Clubul Pandurii are contract de comodat până în 2020 pentru teren și tribune, un contract vechi, în baza căruia a făcut unele investiții în trecut în instalația de încălzire a terenului, în vestiare etc.

Tot mai multe surse spun că cei care vor să preia administrarea stadionului pe bani puțini, în următorii zeci de ani, se împiedică de acest contract, acesta fiind principalul motiv pentru care Clubul Pandurii trebuie să dispară. Nu întâmplător nimeni nu mai dă 1 leu la echipă, niciun acționar. Și nu întâmplător apar cluburi sportive și investitori în fotbal ca ciupercile după ploaie. Manevra, spun surse politice, este de a da stadionul în administrare, fără licitație, afaceristului a cărui echipă de fotbal joacă pe arena respectivă. Rămâne de văzut care va fi aceea, dar nu va fi Pandurii.

Vizualizări: 4,383

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: