Au picat concursurile de la poliţie
Candidaţii la cele două posturi de conducere scoase recent la concurs de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj nu au reuşit să obţină nota minimă de promovare. Comisarul şef de poliţie Alin Cristian Arbagic, împuternicit şef la Secţia 6 Cărbuneşti, a fost declarat respins la concursul pentru funcţia de şef birou în cadrul Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu. Arbagic a contestat rezultatul, însă, în urma reevaluării, nota finală a fost 6,36, fiind astfel declarat respins.
Nici Elena Cristina Popescu nu a reuşit să promoveze în funcţia de şef birou la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, pe care îl conduce prin împuternicire. Popescu a fost notată cu 5.98.
Conform reprezentanţilor IPJ Gorj, posturile vor fi din nou scoase la concurs. Între timp, Biroul Investigaţii Criminale va fi condus în continuare, prin împuternicire, de Radu Vlădulescu, iar Biroul Rutier de Elena Cristina Popescu.