A murit actorul Ion Dichiseanu

Actorul Ion Dichiseanu a murit joi, la vârsta de 87 de ani. Acesta era internat de mai multe luni la Spitalul Floreasca.

La începutul lunii februarie, Ioana Dichiseanu, fiica lui, a publicat un mesaj pe Facebook în care anunţa că actorul se confrunta cu probleme de sănătate cauzate de o investigaţie „făcută greşit” la o clinică privată.

Fiica artistului a spus recent la un post tv că erorile unor medici ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate a tatălui său.

„S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT. CT-ul a fost interpretat nu foarte concludent, iar mai apoi să mergem la un mare profesor (...) aș vrea să nu las lucrurile așa", declara Ioana Dichiseanu, la Antena 3. Apoi, la o biopsie, o bacterie i-ar fi infectat plămânul.

Fiica a publicat numeroase mesaje legat de starea lui de sănătate şi revenirea acasă. La finalul lunii aprilie, nota: „Eu îl văd pe tata ca fiind un om luminos, cu poftă şi dorinţă de viaţă. Şi reuşeşte să îi facă şi pe cei din jurul lui să fie la fel. Sunt încrezătoare în forţele lui, dar şi în cele ale medicilor de la Spitalul Floreasca. Ne rugăm neîncetat ca Dumnezeu să îl aducă sănătos acasă!”.

Vizualizări: 2,489

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: