Au găsit matrița cu care dacii își făceau banii
Pasiunea a doi gorjeni pentru căutarea „comorilor” în locații cât mai izolate din județ i-a ajutat pe aceștia să facă una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale ultimilor ani. Aceștia au dat peste ceva ce pare a fi matrița cu care dacii își produceau monedele proprii în urmă cu circa 2000 de ani. Matrița a fost predată autorităților pentru a fi expertizată și introdusă în patrimoniul național.
Descoperirea făcută de Sorin Maria și Valentin Cârstea a avut loc în zona Târgu Cărbunești, la o aruncătură de băț de locurile din care provine actualul guvernator al Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Detectoarele metalice folosite de cei doi gorjeni i-au ajutat pe aceștia să obțină cea mai clară dovadă că încă de acum două milenii locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu „făcutul” banilor. Matrița găsită de aceștia era folosită la realizarea unor imitații ale monedelor grecești aflate în circulație în acele vremuri. Aceasta seamănă mai degrabă cu o ștampilă din zilele noastre, folosită pentru a însemna metalul fierbinte cu anumite simboluri specifice vremurilor și zonei.
Găsite într-o râpă
„Părerea mea personală este că sunt piese inestimabile, unicat în România. Am întrebat și noi un expert în domeniu și așa ne-a spus. Când am făcut noi descoperirea, piesele erau în pământ, la 15-20 centimetri. Nu erau la suprafață ca să poată fi văzute ușor. Le-am găsit undeva într-o râpă, iar dacă se ducea pământul la vale nu cred că le mai găsea cineva vreodată. Erau pline de pământ, inițial nici noi nu am știut ce reprezintă, dar le-am spălat cu apă și după ce s-a dus mizeria ne-am dat seama despre ce este vorba. Din câte se pare, sunt piese unicat în România”, a explicat Sorin Maria.
„Oricât ar fi de mari sumele, nu ne tentează”
Celălalt gorjean pasionat de căutări de acest gen a menționat că matrița găsită acum nu este prima descoperire pe care el și prietenul său au făcut-o, dar este, probabil, cea mai importantă. Toate celelalte obiecte descoperite au fost predate autorităților, nemulțumirea lor fiind că acestea încă nu sunt expuse pentru a putea fi văzute de publicul larg. Niciunul dintre ei nu a avut pretenții financiare pentru descoperirea făcută, deși legea le dă dreptul la așa ceva, ca să nu mai vorbim de efortul fizic și financiar făcut de fiecare în parte. „Aparatele costă mii de euro și de ani de zile noi ne ducem așa prin păduri, indiferent de cum e vremea, dar e plăcerea noastră. Este o pasiune și nu e vorba despre bani, deși suntem conștienți de valoarea acestor piese pe piața neagră. Oricât ar fi de mari sumele, nu ne tentează. Legea ne dă dreptul la un procent de 30% din valoarea lor și dacă se adeverește că e o descoperire excepțională sau din categoria tezaur, se mai adaugă un procent de 15%. Noi până acum cred că am donat cam 98% din piesele găsite”, a menționat Valentin Cârstea.
RĂSPLATĂ
Până vor afla dacă primesc sau nu vreun ban de la statul român pentru matrița dacilor, cei doi gorjeni au aflat că vor primi ceva de la primarul Dănuț Birău. Edilul din Târgu Cărbunești vrea să îi declare cetățeni de onoare ai orașului, asta pe lângă felicitările pe care li le-a transmis celor doi pentru pasiunea lor, dar și pentru faptul că au donat toate piesele autorităților pentru a fi evaluate de către specialiști.