Au furat trei tone de cărbune
Doi bărbați au fost prinși ieri de polițiști în timp ce sustrăgeau cărbune dintr-o carieră minieră de pe raza localității gorjene Mătăsari.
“Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați utilizau o autoutilitară în vederea transportării carbunelui sustras. Până la momentul depistării de polițiști, aceștia ar fi sustras cantitatea de 3000 kg cărbune, intenționând să încarce în autoutilitară încă 1500 kg cărbune, ce urma să fie transportat la domiciliul unuia dintre bănuiți”, a comunicat IPJ Gorj.
Cantitatea de 1500 kg cărbune a fost predată reprezentanților carierei miniere, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
Cei doi bărbați de 31 și 32 de ani din localitatea Mătăsari, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
La aceeași dată, bănuiții au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bărbaților.