Au băut și s-au urcat la volan
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Căpreni, a fost depistat, la data de 9 iulie, de către polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, în timp ce conducea un autoturism pe drumul public din localitatea de domiciliu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
La aceeași dată, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din comuna Dănciulești, ar fi condus un autoturism pe DJ 605 A Hălăngești și ar fi lovit un autoturism staționat regulamentar.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.