ATV răsturnat pe drumul județean
Poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Bumbeşti Jiu au fost sesizaţi miercuri prin apelul 112 cu privire la faptul că pe DJ 664 Schela a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
“Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un vehicul tip ATV pe DJ 664 Schela din direcția comuna Schela către municipiul Vulcan, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă”, arată IPJ Gorj.
Salvamontiștii au ajuns la locul accidentului, au acordat primul ajutor persoanei grav accidentate, au stabilizat-o, apoi au transportat-o cu ambulanța Salvamont Gorj până la locul de întâlnire cu ambulanța SMURD trimisă pentru a prelua accidentatul.
La spital i-au fost recoltate celui rănit și probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămane corporală din culpă. (A.A.)