Atletă din Gorj, vicecampioană naţională
Sportiva Adela Paulina Bălţoi, de la CS Pandurii Târgu Jiu, a obţinut un rezultat remarcabil la etapa finală a Campionatului Naţional de atletism, găzduită de Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti. Atleta s-a situat pe locul al doilea, la proba de 3000 m obstacole, cu timpul de 10:43.71
Potrivit Federaţiei Române de Atletism, la competiţie s-au înscris 382 de atleţi, reprezentând 99 de cluburi. Aceasta este ultima verificare înaintea Campionatelor Europene de la Berlin, programate în perioada 7-12 august.